Concertul Lady Gaga - ultimele pregătiri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Concertul Lady Gaga - ultimele pregătiri

Fanii de toate vârstele sunt aşteptaţi în costume cât mai extravagante la concertul pe care Lady Gaga îl va susţine la Bucureşti, în Piaţa Constituţiei, pe 16 august, informează organizatorii, Emagic. Pentru concertul de la Bucureşti, Lady Gaga îşi invită fanii de toate vârstele să dea frâu liber imaginaţiei şi să îmbrace costume dintre cele mai extravagante, oferindu-le şansa unui loc în "selectul" Monster Pit.
Show-ul lui Lady Gaga va fi unul cu adevărat grandios, acesta urmând să se desfăşoare pe una dintre cele mai impresionante scene din istoria muzicii. Cu o anvergură de aproximativ 150 de metri şi o înălţime de 26 de metri, întreaga construcţie stabileşte un nou record pe piaţa de concerte din România, aceasta fiind totodată, potrivit organizatorilor, cea mai mare scenă din lume construită vreodată pentru turneul unui artist.

Castelul gotic din Piaţa Constituţiei

Întregul amplasament este conceput sub forma unui castel gotic, cu turnuri, sculpturi şi capcane medievale, după cum însăşi Lady Gaga şi l-a imaginat, designul final fiind realizat de propria echipă a artistei, Haus of Gaga. Scena va avea şi o pasarelă lungă de aproximativ 120 de metri, construită sub forma unui semicerc care va delimita zona Monster Pit de Gazonul A. Brăţările de acces în Monster Pit vor fi distribuite chiar de membrii echipei artistei, în după-amiaza concertului. Astfel, cei mai înfocaţi fani, în special posesori de bilete pe gazon, care se vor îmbrăca extravagant, după modelul idolului lor, vor avea şansa să urmăreasca concertul lui Lady Gaga chiar din Monster Pit.
Detalii suplimentare despre criteriile de selecţie şi accesul în Monster Pit sunt disponibile pe site-ul www.ladygaga.com.
Biletele pentru concert pot fi achiziţionate atât online, de pe www.MyTicket.ro, cât şi din reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Librăria Mihai Eminescu şi Sala Palatului, la preţuri începând de la 70 de lei la 345 de lei.
Show-ul face parte din turneul "The Born This Way Ball", evenimentul fiind organizat de Emagic. În timpul acestui turneu, Lady Gaga a fost întâmpinată şi cu proteste. Astfel, concertul ei din Coreea de Sud a fost un eveniment dedicat exclusiv adulţilor, iar în Filipine, Lady Gaga a fost ţinta protestatarilor creştini, care o acuzau de blasfemie.
Cântăreaţa Lady Gaga a devenit celebră graţie unor piese precum "Bad Romance" şi "Poker Face", dar şi cu ajutorul unui marketing agresiv şi provocărilor - în special vestimentare. În mai puţin de trei ani de carieră, Lady Gaga a câştigat numeroase premii, printre care cinci Grammy (din 12 nominalizări), a stabilit două recorduri mondiale şi a înregistrat vânzări de peste 23 de milioane de exemplare din albume şi 64 de milioane din single-uri. Billboard a numit-o "artistul anului" 2010 şi "cel mai bine vândut artist al anului 2010". Lady Gaga a ocupat locul 73 pe lista celor mai influenţi oameni ai decadei 2000, a fost inclusă în Topul 100 al celor mai influenţi oameni din lume întocmit anual de revista Times, iar Forbes a introdus-o pe lista celor mai puternice celebrităţi de pe glob. Tot editorii revistei Forbes au poziţionat-o pe locul 7 pe lista lor anuală a celor mai influente femei din lume.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro