Condamnat definitiv la inchisoare pe viata, pentru dublu asasinat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Condamnat definitiv la inchisoare pe viata, pentru dublu asasinat

In urma cu citeva zile, magistratii Tribunalului Braila au inchis dosarul teribilului asasinat petrecut in primavara anului trecut, in orasul Insuratei. Viorel Lucian Jianu, barbatul de 38 de ani care a omorit o fetita si pe bunicul acesteia cu mai multe lovituri de cutit, a primit pedeapsa maxima prevazuta de lege - detentie pe viata -, sentinta raminind definitiva prin neapelare, pe data de 21 decembrie 2005. Mobilul dublului asasinat, savirsit de Jianu cu o cruzime rar intilnita, a fost razbunarea. Oamenii legii spun ca asasinul bause cot la cot cu socrul, Sandu Nicolae, apoi l-a omorit, pentru ca batrinul l-a dat afara din casa. Cit despre Simona, copila de 16 ani macelarita de individ, aceasta i-ar fi datorat criminalului 50 de euro.

Imagini de cosmar in casa familiei Nicolae din Insuratei

Criminalul a trait in concubinaj cu Violeta, fiica lui Sandu Nicolae din Insuratei, si a locuit o vreme in casa acestora. Femeia are doi copii, Mihaita si Iuliana, proveniti dintr-o casatorie anterioara. In casa din Insuratei, spun anchetatorii, mai locuiau Olguta si Costel Nicolae, impreuna cu fiica lor de 16 ani, Simona. La data la care s-a petrecut tragedia, Costel si Olguta erau plecati la munca in Italia, impreuna cu concubina asasinului. In ianuarie 2005, Jianu plecase si el in Italia, dar, ramas fara loc de munca, s-a decis sa revina in tara. Pe 4 aprilie 2005, el a parasit Roma pentru ca, a doua zi, la ora 15.30, sa fie la usa socrilor din Insuratei.
Viorel Jianu parea bine dispus, ba chiar le-a dat dulciuri copiilor, povestind despre cum a fost in Italia. El s-a cinstit cu nea Sandu, inghitind, spun anchetatorii, un litru de vin si aproape jumatate de litru de coniac. La un moment dat, criminalul si-a sunat concubina ramasa in Italia. Violeta a vorbit la telefon si cu sotii Nicolae, spunindu-le acestora ca nu se intoarce acasa curind si ca nu vrea sa mai auda de Viorel. A fost scinteia care a declansat o adevarata explozie de ura din partea barbatului ametit de alcool. Ramas singur cu socrul - soacra plecase sa cumpere piine -, Jianu s-a decis sa se razbune crunt. Intuind parca pericolul, Sandu Nicolae a intrat in bucatarie. Asasinul l-a urmat, a insfacat un cutit si l-a injunghiat de 9 ori, in git si in spate, doborindu-l. Victima s-a prabusit cu fata in sus, pe patul din bucatarie, decedind aproape instantaneu. Anchetatorii spun ca scena s-a petrecut sub ochii lui Mihaita, nepotul de doar 9 ani al batrinului ucis. Ingrozit, baietelul a fugit in holul locuintei, apoi in curte si, de acolo, in strada, scapind de furia lui Jianu.

Copila de 16 ani a implorat mila in zadar

Iuliana, surioara lui Mihaita, se afla in acel moment in wc-ul din fundul curtii. In schimb, Simona, care tocmai isi pregatea temele in camera ei, avea sa cada victima furiei barbatului dezlantuit. Auzind zgomote, fetita a venit sa vada ce se intimpla; atunci l-a vazut pe unchiul ei, cu cutitul plin de singe in mina, deasupra bunicului muribund. Procurorul criminalist Mircea Ionescu, de la Parchetul de pe linga Tribunal - magistratul care s-a ocupat de caz - precizeaza: "Inculpatul a vazut-o pe Simona in prag... fata tipa speriata. A urmarit-o si a prins-o in camera ei (...) Si-a amintit ca, la indemnul mamei, fata ii luase dintr-o haina 50 de euro. Simona i-a spus inculpatului sa nu-i faca nimic, pentru ca nu este vinovata. Cu toate acestea, inculpatul s-a decis sa se razbune, omorind copilul Olgutei, pe care o ura (...) El i-a aplicat trei lovituri de cutit in cap si in piept. In timp ce victima se apara cu bratele, rasucindu-se si aplecindu-se, Jianu i-a mai aplicat 11 lovituri de cutit in sold, in spate si in miini, pina ce s-a prabusit insingerata". Mai tirziu, la autopsierea trupului micutei, s-a constatat ca, din cele 14 lovituri de cutit aplicate de ucigas, 11 au pricinuit rani mortale.
Anchetatorii spun ca, dupa ce a curmat doua vieti in casa familiei Nicolae, Viorel Jianu a aruncat cutitul si a fugit pe cimp, catre riul Calmatui, reusind sa stea ascuns timp de trei zile, desi Politia era pe urmele lui. Au fost organizate filtre pentru prinderea asasinului, care s-au dovedit insa inutile. In ziua de 7 aprilie 2005, la indemnul unui ins care-l gazduise, Jianu s-a predat autoritatilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro