Conducerea RA Zona Libera, acuzata de abuzuri de catre sindicatul unitatii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Conducerea RA Zona Libera, acuzata de abuzuri de catre sindicatul unitatii

Organizatia sindicala "Anghel Saligny" infiintata in cursul anului trecut de catre o parte dintre salariatii Regiei Autonome Administratia Zonei Libere Braila a reclamat conducerea unitatii ca ar fi facut mai multe abuzuri atit in relatia cu organizatia, cit si cu salariatii regiei. Concret, liderul organizatiei, George Barsan, sustine ca, in mod ilegal, conducerea AZL Braila ar fi dispus ocuparea unor posturi in cadrul unitatii de catre persoane care nu au mai venit apoi nici o zi la munca, dar in continuare isi ridica salariul. In plus, liderul sindical acuza conducerea ca ar incerca intimidarea sa si ca ar fi angajat persoane pe posturi de conducere fara a fi organizat concurs in acest sens. De altfel, Barsan da exemplul unui salariat care, in mod ilegal, ar fi fost inlocuit pe criterii politice din postul de consilier al directorului general de catre Florin Ionascu, in prezent cosilier personal al primarului municipiului. "As vrea sa stiu daca "salariatul" Ionascu F. a dat examen pe postul de consilier pe care il ocupa in cadrul RA AZL Braila si de ce a fost inlocuit salariatul care ocupa acest post (cu concurs), pe un alt post cu un salariu mai mic. Cum este platit acest salariat care nu s-a prezentat niciodata la regie nici macar sa-si ridice salariul si care beneficiaza de ajutoare sociale?", se intreaba Barsan.
De cealalta parte, conducerea RA AZL Braila respinge toate acuzatiile aduse de sindicalist si invoca in apararea sa faptul ca toate aspectele semnalate de Barsan si organizatia pe care o reprezinta au constituit obiectul unor anchete amanuntite ale unor institutii cu atributii de control, care au infirmat, in final, cele sesizate. "In ceea ce-l priveste pe Florin Ionascu, revin cu aceeasi explicatie pe care am mai prezentat-o de atitea ori: el face parte din Comitetul de coordonare a proiectului Parcul Industrial Braila, in cadrul caruia beneficiar este RA AZL Braila. In plus, acest caz a fost cercetat de catre institutiile cu competente de control si nu au gasit nici o neregula", a punctat directorul RA AZL Braila, Radu Petrescu. La rindul sau, institutia reprezentantilor salariatilor din RA AZL Braila, organizatia care este semnatara a Contractului Colectiv de Munca pe unitate, este de parere ca acuzatiile aduse de sindicalist nu sint fondate si ca toate demersurile Sindicatului "Anghel Saligny" fac mai mult rau societatii, prezentind ca exemplu incercarea de blocare a inregistrarii la Directia Muncii a Contractului Colectiv de Munca negociat anul trecut cu AZL Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro