Confruntari la Sydney, in timpul manifestatiilor impotriva lui Dick Cheney | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Confruntari la Sydney, in timpul manifestatiilor impotriva lui Dick Cheney

O serie de confruntari au izbucnit, ieri, la Sydney, intre politia australiana si citeva sute de persoane care manifestau impotriva vicepresedintelui american, Dick Cheney, care urma sa soseasca intr-o vizita in Asutralia, transmite AFP.
Ciocnirile au avut loc in timp ce politia incerca sa impiedice aproximativ 200 de protestatari sa se apropie de consulatul american.
Ulterior, acestia au primit autorizatie sa se deplaseze in fata reprezentantei americane, unde au scandat sloganuri ostile prezentei americane in Irak. De asemenea, protestatarii au cerut eliberarea lui David Hicks, un australian detinut de peste cinci ani la baza americana de la Guantanamo, Cuba.
Nemultumirea populatiei fata de acest caz a crescut, astfel ca seful Guvernului australian, John Howard, i-a transmis presedintelui american, George W. Bush, luni, in timpul unei conversatii telefonice, ca procesul lui Hicks nu ar mai trebui aminat.
Pe de alta parte, sondajele de opinie arata ca majoritatea australienilor sint in favoarea revenirii soldatilor in tara. Circa 1.400 de militari australieni, dintre care 550 fac parte dintr-o unitate de lupta, participa la operatiunile din Irak, iar 30 de instructori militari antreneaza armata irakiana in apropiere de Tallil, o localitate situata la sud de Bagdad.
Dick Cheney a inceput marti o vizita oficiala in Japonia. Dupa o scurta escala efectuata in insula americana Guam, din Pacific, joi seara urmeaza sa ajunga in Australia. El se va intilni simbata cu premierul conservator John Howard, un aliat apropiat al Washingtonului care a confirmat ca tara sa nu isi va reduce contingentul din Irak, spre deosebire de Marea Britanie.
Premierul britanic, Tony Blair, a anuntat miercuri, in fata Camerei Comunelor, ca Marea Britanie isi va reduce efectivele din sudul Irakului, de la 7.100 de soldati, la 5.500, dar va mentine trupele de lupta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro