Consilieri judeteni si municipali considera ca au facut treaba buna in 2005 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consilieri judeteni si municipali considera ca au facut treaba buna in 2005

Anul 2005 a insemnat un an agitat si pentru consilierii judeteni si municipali. Timp de 12 luni, acestia s-au luptat in plenurile consiliilor, de cele mai multe ori intre ei, ce-i drept, pentru a promulga "proiecte de hotarire in favoarea cetatenilor Brailei", acestea fiind cuvintele cu care au motivat mereu timpul pierdut cu certuri inutile cu iz politic care au precedat de cele mai multe ori votarea unui proiect. Intrebati in ce mod considera ei ca au evoluat in acest an in cadrul CJ si CLM acestia au raspus, in general, ca au avut o activitate sustinuta. Mai mult, cu o singura exceptie, toti cei intrebati se declara satisfacuti de activitatea de consilier sustinuta in timpul acestui an.
Iata aprecierile asupra propriei activitati in cadrul consiliilor, a citorva dintre consilierii judeteni si municipali:
Danut Zob, consilier judetean PNL: "Din punctul meu de vedere, pe comisia de specialitate am avut o multime de discutii si reglementari de proiecte de hotarire, privind o serie de lucrari care urmeaza a fi executate. Am lucrat foarte mult in cadrul comisiei, si mi-am exprimat mereu si punctul de vedere in cadrul sedintelor propriu-zise. Eu zic ca am ajuns de cite ori s-a putut la un consens cu colegii mei de comisie. Cred ca am avut o activitatea buna anul acesta".
Viorica Nedelcu, consilier judetean PD: "Prin prisma functiei de secretar al Comisiei pentru sanatate din cadrul CJ imi apreciez activitatea drept favorabila. E adevarat ca nu am venit noi, ca si comisie, cu prea multe propuneri care sa se si realizeze, dar cred ca orientarea noastra pe viitor va fi alta, si vom veni cu propuneri care sa inbunatateasca sanatatea braileana, ma refer aici la unitati spitalicesti, unitati de ambulatoriu si chiar la cabinete individuale. Vom face in asa fel incit sa-si imbunatateasca activitatea. In rest, am participat la toate sedintele, unde a trebuit sa intervenim pentru corectarea unor aspecte mai putin clare, care nu erau in conformitate cu legislatia sanitara. Deci imi apreciez activitatea drept buna".
Ion Rotaru, consilier judetean PSD: "Eu pot sa apreciez activitatea mea prin prisma rezultatelor obtinute de CJ. In ansamblu zic ca am avut o activitate buna, dar se putea mult mai bine. Sigur ca pe fondul lipsei de bani realizarile sint putine, dar am totusi convingerea ca in 2006 vom avea un trend ascendent".
Marian Dragomir, consilier judetean PSD: "Consider ca am desfasurat o activitate buna. Am participat la toate sedintele de comisie unde am initiat diverse lucruri care, spre multumirea mea, s-au aprobat in plenul CJ. In acelasi timp, am facut parte din multe comisii privind diverse licitatii asupra unor terenuri sau imobile care au avut iarasi un impact pozitiv, aducind bani la CJ Braila. Totusi, activitatea la CJ poate fi mereu perfectionata si sper ca la anul sa avem o activitate si mai benefica pentru CJ si pentru Braila".
Petre Candidatu, consilier judetean PSD: "Eu mi-am manifestat mereu interesul, m-am pregatit pentru sedinte, am fost mereu in spiritul legii, deci nu pot sa spun ca nu a existat lipsa de interes din punctul meu de vedere".
Ion Arama, consilier judetean PRM: "Eu, in general, si in vechea legislatura mi-am apreciat activitatea ca fiind destul de bogata (...). Si anul acesta am fost foarte activ, m-am implicat in fiecare sedinta am intervenit in problemele ce se puneau in discutie, ca sa nu mai vorbim de activitatea desfasurata in aceasta perioada la ATOP".

Teodorescu: "Nu am reusit sa promovez si eu o hatarire CLM din proprie initiativa, ca de aia am venit acolo"

Vasile Varga, consilier municipal PNL: "Eu consider ca activitatea mea din PNL a fost satisfacatoare. Trebuia totusi sa fac mai multe, dar imi propun acest lucru pentru anul viitor. As dori ca atunci sa ma incadrez in alta ierarhie si sa fiu mult mai activ si sa am mai multe initiative care sa se si duca la indeplinire".
Constantin Teodorescu, consilier municipal PNL: "Eu imi calific activitatea drept nesatisfacatoare. Nu am reusit sa promovez si eu o hatarire CLM din proprie initiativa, ca de aia am venit acolo. Ma asteptam sa am si eu loc de domnul primar sa fac si eu propuneri de HCLM care sa se si aprobe. Insa anul acesta nu a fost asa. Pe anul viitor imi propun sa am multe initiative, ca idei am destule si poate o sa si fiu lasat sa le propun".
Mihaela Picu, consilier municipal PD: "Cel mai bun lucru pe care l-am facut in calitate de consilier municipal a fost ca am incercat, si de cele mai multe ori am reusit, sa ajut oamenii care au venit in audiente la mine. Sa le rezolv cit de cit problemele, sa le arat cum sa obtina o autorizatie, o locuinta, lucruri de acest gen. Cred ca asta a fost cel mai important, aceste lucruri concrete. In rest, in plenul CLM am venit mereu cu temele facute ca doar nu era sa vin acolo doar ca sa par si eu inteligenta".
Sorin Bosneag, consilier municipal PSD: "In general sint multumit de activitatea pe care am desfasurat-o. Am avut si multe proiecte de hotarire care au fost aprobate, am avut si amendamente si numeroase proiecte de care s-a tinut cont. Am incercat sa facem proiectele sa fie cit se poate de mult in beneficiul cetatenilor. Dar, bineinteles ca nu am reusit sa facem indeajuns de multe. Nu am reusit sa facem un plan de dezvoltare tot anul, nu am reusit eficientizarea unor activitati precum transportul in comun si salubrizarea. Dar speram ca anul care vine sa insemne mult mai multa activitate din partea noastra".
Doru Damian, consilier municipal PSD: "Eu cred ca cei mai in masura sa imi aprecieze activitatea sint cei peste 250 de oameni care au venit la mine in audienta anul acesta si pe care i-am ajutat cum am putut. Macar i-am indrumat spre institutiile care erau in masura sa le rezolve problemele si tot e ceva. Acesti cetateni sint cei mai abilitati sa imi aprecieze activitatea, nu eu".
Traian Adrian, consilier municipal PRM: "Din punctul meu de vedere, activitatea mea a fost buna. Totusi, anul 2005 a insemnat si un an cu multe neimpliniri pentru CLM, pe care speram sa le putem rezolva in anul care vine. E adevarat ca nu mereu am dispus de mult "loc de manevra" noi, cei din opozitie, dar am incercat macar sa senzibilizam actuala putere, sa ia decizii in favoare cetateanului. Speram ca anul care va veni sa ne aduca mai multe impliniri in cadrul CLM, deoarece acestea se vor rasfringe asupra brailenilor".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro