Consilierul Mitu nu se simte parte a vreunui joc de interese oculte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Consilierul Mitu nu se simte parte a vreunui joc de interese oculte

Consilierul municipal PNL Peter Mitu nu se considera implicat, nici activ, nici pasiv, in presupusele jocuri de interese, care ar influenta, potrivit viceprimarului Daniela Vasioiu, votul in CLM. Mitu considera neintemeiat argumentul invocat de Vasioiu, in sprijinul teoriei ca el este un personaj activ, in aceste jocuri de culise, respectiv acela ca
a fost numit in AGA, la o societate subordonata CLM, si mai mult, ca pregatirea sa nu l-ar fi recomandat pentru aceasta calitate: "Incep prin a aminti acestei doamne cu memorie cel putin indoielnica faptul ca toti consilierii locali au fost desemnati, in conditiile legii, ca reprezentanti ai CLM in diverse AGA si CA ale regiilor si societatilor din subordinea CLM, inclusiv cei ai PD. Desemnarea s-a facut prin votul CLM, implicit prin cel al consilierilor PD, si nu prin numirea de catre primar, asa cum incearca doamna sa sugereze. Mai mult decit atit, pregatirea profesionala in acest caz este neconcludenta, atita vreme cit cei in cauza sint desemnati in organismele respective pentru a reprezenta actionarul majoritar (CLM-ul), si nu pentru a-si exercita profesia de baza. Dna viceprimar face astfel o confuzie grava cu caracter calomnios evident la adresa subsemnatului, pe care nu am de gind sa o tolerez".
Mitu ne-a mai declarat ca, in cursul acestui mandat, societatea Braicar , la care este membru in AGA, "a inregistrat pentru prima oara in istorie o crestere economica la nivelul tuturor parametrilor de performanta. De asemenea, doresc sa ii revigorez putin memoria suferinda, fac parte din CA de la doua scoli si de la doua gradinite, precum si din trei comisii ale CLM (in afara de comisia 4) pentru care nu primesc nici o indemnizatie si totusi particip la toate actiunile acestora, asa cum pot confirma colegii respectivi".
In opinia consilierului liberal, lui Vasioiu i se pare un joc respectarea prevederilor legale, "greseala grava, in care domnia sa persista de mai multa vreme. De altfel iesirile necontrolate pe care le etaleaza fara jena in diverse ocazii publice si oficiale, cu precadere in sedintele CLM unde are statutul legal de invitat, fac ca declaratii-bomba de genul celor de mai sus sa nu produca decit un fisiit cu iz de calomnie. Referitor la “grupurile de interese”, largite sau restrinse, recunosc cu mina pe inima ca fac parte dintr-un astfel de grup si anume din grupul de interese foarte larg al tuturor brailenilor, asa cum am afirmat inca de la inceputul acestui mandat si caruia i-am ramas fidel cu consecventa indiferent de apartenenta politica".
Mitu a precizat ca, de cind este consilier municipal, averea sa nu s-a imbunatatit in nici un fel si ii recomanda viceprimarului "sa se documenteze inainte de a face tot soiul de alegatii grosolane la adresa celor ce nu fac parte din PD, pentru ca nu face decit sa aduca deservicii grave imaginii acestui partid precum si colegilor din alianta D.A."
Amintim ca, recent, viceprimarul Daniela Vasioiu a acuzat faptul ca
CLM se transforma intr-un grup de interese largit, cu unii consilieri personaje active, iar altii, personaje pasive", nominalizindu-l pe Mitu printre personajele active, care au beneficiat de "bunavointa" primarului, prin faptul ca a fost investit membru AGA la o societate in subordinea CLM.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro