Mergi la conţinutul principal

Copii de viceprimar, traficanţi de droguri

* şeful reţelei, un brăilean de 39 de ani, care aducea canabis din Italia şi îl distribuia pe raza municipiului, a fost condamnat la 11 ani de închisoare * ceilalţi membri, printre care şi minori, au scăpat mai uşor, fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare * în perioada mai - iunie, indivizii au distribuit diferite cantităţi de canabis persoanelor dornice de senzaţii tari * oamenii legii au confiscat de la aceştia cantitatea totală de 52,80 grame de canabis

Membrii unei reţele de traficanţi de canabis, printre care se numără fiii viceprimarului din comuna Cazasu şi nora acestuia, au primit pedepse cu închisoarea pentru că, luni de zile, au distribuit droguri pe raza municipiului. Unsprezece ani de închisoare este preţul plătit de un brăilean de 39 de ani, el fiind capul reţelei specializate în traficul de droguri de risc. Ceilalţi cinci membri ai reţelei, trei dintre ei minori, care au fost atraşi în capcana drogurilor fără să îşi dea seama, au scăpat mai uşor, fiind condamnaţi la închisoare cu suspendare. În perioada mai - iunie, traficanţii, cu vârste cuprinse între 15 şi 39 de ani, au vândut diferite cantităţi de canabis persoanelor dornice de senzaţii tari. Brăileanul de 39 de ani era cel care introducea drogurile în ţară, aducându-le din Italia, ceilalţi având misiunea de a le distribui pe piaţă. După ce i-au filat mai mult timp, lucrătorii de la Crimă Organizată, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au pus la cale un flagrant, la sfârşitul lunii iunie, reuşind să pună mâna pe traficanţi. Oamenii legii au confiscat de la aceştia cantitatea totală de 52,80 grame de canabis, marfa fiind descoperită la domiciliul unuia dintre inculpaţi.

Astfel, magistraţii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Lucian Marius Chirac (39 de ani), capul reţelei de traficanţi, la o pedeapsă de 10 ani închisoare pentru infracţiunea de introducere în ţară de droguri de risc. În plus, acesta a mai primit o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru trafic de droguri, fiindu-i interzise şi unele drepturi. Instanţa a dispus contopirea pedepselor, astfel că bărbatul va executa pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, în final urmând să stea după gratii 11 ani. La rândul său, Dănuţ Vîlvoiu (22 de ani), fiul viceprimarului din comuna Cazasu (Niculae Vîlvoiu - PRM), cel care prelua drogurile şi onora comenzile, a fost condamnat la 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de risc pentru consum propriu şi 3 ani închisoare pentru complicitate la introducerea în ţară a drogurilor. Brăileanul nu va sta însă în spatele gratiilor, întrucât, în cazul său, judecătorii au dispus suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere. Timp de trei ani, el nu are însă voie să intre în legătură cu alte persoane care au antecedente penale şi să nu consume droguri, în caz contrar riscând să ajungă la închisoare. Tot condamnare cu suspendare, de 8 luni închisoare, a primit şi soţia "cărăuşului", Georgeta Vîlvoiu (21 de ani), pentru trafic de droguri de risc. Anchetatorii au stabilit că în cursul lunii iulie, brăileanca a deţinut la domiciliu o cantitate de canabis, pe care i-a livrat-o apoi cumnatului său. Inculpatul Cosmin Mihai Ştefan (17 ani) a primit 7 luni de închisoare, tot cu suspendare, pentru trafic de droguri de risc în formă continuată şi deţinere de droguri pentru consum propriu. În urma audierii acestuia, anchetatorii au aflat de existenţa unei cantităţi suplimentare de drog, ascunse într-un canal de desecare, un membru al reţelei conducându-i pe poliţişti la locul unde fusese ascunsă sacoşa ce conţinea canabis. "S-a procedat la identificarea bunului respectiv, în care a fost găsită o cantitate de substanţă vegetală uscată, mărunţită, de culoare verde-oliv, ambalată într-o pungă de plastic învelită într-o folie din aluminiu, apoi introdusă într-o altă pungă. Substanţa vegetală a fost supusă unei constatări tehnico ştiinţifice fizico-chimice, stabilindu-se că este, de asemenea, canabis (33,20 grame masă netă) şi a fost depusă la camera de corpuri delicte a IGPR", precizează anchetatorii.

Fratele inculpatului Dănuţ Vîlvoiu, de numai 15 ani, a scăpat de condamnare, întrucât instanţa a stabilit că faptei comise de acesta, respectiv traficul de droguri, îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv intenţia. Unui alt inculpat minor, Cristian Mădălin Tăndică (16 ani) i-a fost aplicată măsura educativă a libertăţii supravegheate pe o perioadă de un an, supravegherea fiind încredinţată mamei sale, întrucât el a oferit spre consum diferite cantităţi de canabis şi a deţinut droguri de risc pentru consum propriu. Pe durata libertăţii supravegheate, minorul nu are voie să frecventeze barurile sau să intre în legătură cu consumatori de droguri, fiind obligat să frecventeze cursurile şcolare pentru a putea obţine o calificare. În caz contrar, el ar putea ajunge într-un centru de reeducare. Instanţa a dispus confiscarea cantităţii totale de 52,80 grame cannabis, provenind de la inculpatul Vîlvoiu Dănuţ şi distrugerea acesteia, cu păstrarea de contraprobe, din care 1,60 grame cannabis se află în custodia Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, iar cantitatea de 51,20 grame cannabis se află depusă la Camera de corpuri delicte a poliţiei. Tot de la Dănuţ Vîlvoiu a fost confiscată o râşniţă manuală şi o pipă metalică, aflate în custodie la Camera de Corpuri Delicte a IPJ Galaţi. Judecătorii brăileni i-au obligat pe inculpaţi şi la plata de cheltuieli judiciare către stat, respectiv 2.300 pentru Dănuţ Vîlvoiu, 1.600 lei pentru inculpatul Marius Lucian Chirac, 1.000 de lei pentru Georgeta Vîlvoiu şi câte 1.000 de lei pentru fiecare dintre ceilalţi trei inculpaţi. Sentinţa dată de Tribunalul Brăila nu este însă definitivă, inculpaţii putând face apel la instanţa superioară. Deşi am încercat să luăm legătura telefonic cu viceprimarul Primăriei Cazasu, Niculai Vîlvoiu, pentru a obţine un punct de vedere, acesta nu a putut fi contactat. Totuşi, am reuşit să stăm de vorbă cu şeful Postului de Poliţie Cazasu, Vasile Mircea, care ne-a spus că, din câte a auzit, fiii viceprimarului, precum şi ceilalţi minori, au fost atraşi în capcana drogurilor de o persoană specializată în traficul cu canabis. Cert este că tinerii vor trage acum ponoasele pentru implicarea în această afacere cu iz penal.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro