Copiii preoților, exemple în comunitate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copiii preoților, exemple în comunitate

• joi, 7 septembrie, 30 de copii de preoți brăileni, împreună cu prietenii acestora, și-au dat întâlnire la Așezământul „Sf. M. Mc. Pantelimon” Lacu Sărat • dinamizarea activităților catehetice, dar și socializarea între copiii slujitorilor Bisericii au fost două dintre temele abordate • totodată, copiii preoților au participat la diverse activități sportive, jocuri recreative și concursuri

 

Sub sloganul „Copiii preoților și misiunea lor între prieteni”, 30 de copii de preoți din Protopopiatul Brăila, împreună cu amicii lor, și-au dat întâlnire joi, 7 septembrie, la Așezământul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” din Stațiunea Lacu Sărat. 

„Scopul acestei întâlniri a avut în vedere dinamizarea activităților catehetice din parohii și abordarea unor perspective actuale în lucrul cu tinerii, precum și creșterea gradului de socializare între copiii slujitorilor Sfintelor Altare. În spațiul natural și primitor al așezământului de la malul cunoscutului lac din apropierea municipiului Brăila, copiii și tinerii au avut bucuria de a fi implicați într-o serie de activități sportive, jocuri recreative și diverse concursuri tematice”, a precizat părintele Rareș Bucur, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Prin aceste activități se urmărește, de asemenea, dezvoltarea abilităților de voluntariat ale tinerilor, precum și realizarea și gestionarea unor programe și proiecte parohiale. După masa oferită în foișorul din cadrul Așezământului „Sf. M. Mc. Pantelimon”, copiii preoților și prietenii lor au continuat să se joace și să se bucure de clipele frumoase petrecute împreună, mai ales că, de luni, vor merge cu toții la școală.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro