Copos, dezamagit de jucatori, ameninta ca nu mai investeste in echipa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Copos, dezamagit de jucatori, ameninta ca nu mai investeste in echipa

Principalul actionar al FC Rapid, George Copos, a mentionat, luni, pe blogul sau, ca este din ce in ce mai dezamagit de jucatorii giulesteni, si ca nu mai este dispus sa investeasca milioane de euro fara ca echipa sa ofere performanta.
"Sint din ce in ce mai dezamagit de modul in care jucatorii inteleg sa abordeze obiectivele echipei, in ciuda eforturilor imense pe care le tot facem: intarirea lotului cu jucatori care au costat peste 5 milioane de euro, majorarea (chiar dublarea) contractelor unor jucatori, conditii excelente de pregatire si multe altele. In ceea ce ma priveste, consider ca mi-am indeplinit cu maximum de responsabilitate obligatiile pe care le-am avut fata de echipa. Pot sa spun ca am indeplinit toate cererile rezonabile care mi-au fost facute: cind mi s-au cerut transferuri, am facut transferuri; cind mi s-au cerut salarii mai mari, am dat salarii mai mari; cind mi s-a cerut sa am rabdare ca vor veni si rezultatele, am asteptat. Cum s-au concretizat aceste eforturi?", se intreaba Copos.
Actionarul rapidist sustine ca mergind in directia actuala, formatia antrenata de Razvan Lucescu nu isi va putea indeplini obiectivele. "N-am reusit sa ne calificam prin forte proprii in Cupa UEFA, acum trebuie sa asteptam jocul rezultatelor, sperind ca sortii ne vor fi favorabili. Si Dumnezeu mi-e martor ca am avut o grupa in care ne-am fi putut permite sa cistigam macar un meci. Nici in campionatul nostru nu stam mai bine: perspectiva ca sfirsitul acestui an sa ne prinda pe locul 2 in clasament este ca si irosita. Daca ma gindesc doar la meciul cu Pandurii de aseara, am vazut o echipa careia ii lipseste mentalitatea de invingator, precum si dorinta de a invinge. Or, mergind mai departe in aceeasi maniera, nu vad cum ne-am putea indeplini obiectivele", a mentionat actionarul majoritar.
George Copos s-a aratat dispus sa aplice orice idee sau solutie pentru a scoate echipa din actuala situatie. "Totusi, macar acum, cind am trecut de jumatatea campionatului intern, cred ca am dreptul sa intreb si eu jucatorii nostri: unde sint rezultatele promise si pe care le tot asteptam? Trebuie sa spun ca nu mai sint dispus sa arunc milioane de euro fara sa oferim satisfactia pe care o asteapta si o merita suporterii, sponsorii si toti cei ce iubesc aceasta echipa. Nu se poate ca, avind asemenea conditii, sa nu dam performanta pe care o asteapta de la noi cei care ne sustin pe stadioane! Trebuie sa facem cu totii ceva in aceasta privinta. Cit despre mine, eu voi face. Si voi tine cont de orice idee sau solutie care poate imbunatati actuala stare de lucruri de la Rapid!", a scris Copos pe blogul sau.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro