Fiul unuia dintre cei mai temuţi interlopi din România, Cosmos Tănase, s-a căsătorit joi cu o minoră de 15 ani, după tradiţia ţigănească. Evenimentul a adunat peste 600 de invitaţi din toate colţurile ţării, personaje cunoscute în lumea interlopă. Naşul mirilor Aleodor şi Simeria a fost cântăreţul de manele Adrian Minune. Conform presei ieşene, pe lângă acesta, la nuntă au mai fost prezenţi în calitate de invitaţi Nuţu Cămătaru, membri ai temutului clan interlop ieşean Corduneanu, interlopi din Galaţi, Brăila, Constanţa şi Bucureşti, dar şi maneliştii Florin Salam, Dan Bursuc, Sorinel Copilul de Aur. Nunta de la Iaşi nu a fost lipsită de dificultăţi. În primul rând, naşul Adrian Minune a fost chemat să dea declaraţii la sediul Poliţiei, fiind suspectat că ar fi "uitat" să plătească o sticlă de şampanie luată dintr-o benzinărie, întâmplare petrecută la începutul acestui an. În ceea ce-i priveşte pe cei doi însurăţei, aceştia nu s-au putut căsători la biserica "Sf. Nicolae Domnesc", unde şi-ar fi dorit, deoarece au fost refuzaţi de preoţii de acolo, pe motiv că fata are doar 15 ani. Tinerii nu au renunţat şi au găsit un alt lăcaş sfânt unde să-şi unească destinele. Petrecerea de nuntă fost organizată seara, la centrul Providenţa, ce aparţine Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Un trecut întunecat
Cosmos Tănase, şeful clanului Tănase, îşi are începuturile la Brăila, însă mare parte din activitatea sa infracţională s-a desfăşurat peste hotare, în ţări precum Germania, Franţa şi Spania. Supranumit "Prinţul ţiganilor", Cosmos Tănase a fost exclus din comunitatea brăileană pe vremea când avea 27 de ani, în urma unei hotărâri a Staborului, "instanţa de judecată" ţigănească. Împreună cu familia, el s-a stabilit la acea vreme în Iaşi, unde şi-a ridicat mai multe vile. Imediat după 1990, acesta a plecat în Occident unde şi-a pus pe picioare o adevărată "afacere" bazată pe cerşetorie, furt şi trafic de carne vie, creând panică în rândul poliţiştilor germani. În 2006, cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" scria despre capturarea interlopului în cadrul operaţiunii "Brăila", operaţiune pusă la cale de poliţişti spanioli şi bucureşteni.