Dupa o perioada efervescenta de cresteri ale preturilor la principalele produse si servicii, specialistii Comisiei Nationale de Prognoza (CNP) au estimat o stabilizare la acest capitol. Concret, potrivit CNP, cresterea medie a preturilor de consum se va stabiliza, in intervalul 2015-2020, la 2% pe an, ritm de aproape patru ori mai lent decit avansul estimat pentru 2008, de 7,5%. In ceea ce priveste rata inflatiei, CNP mentine estimarile publicate anterior: in 2013 va ajunge la 2,3%, iar pentru 2014 anticipeaza un avans de 2,3%.
In prognoza pe termen lung, institutia nu prezinta date privind inflatia de la finele anului, indicator tintit de Banca Nationala a Romaniei.
Rata medie a inflatiei este insa indicatorul luat in calcul de catre Comisia Europeana pentru indeplinirea criteriilor de adoptare a euro, stabilite prin Tratatul de la Maastricht. Astfel, rata medie a inflatiei nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 1,5 puncte procentuale media celor mai bune trei performante realizate in statele UE.