Cresterea salariilor va fi urmata de majorarea taxelor si impozitelor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cresterea salariilor va fi urmata de majorarea taxelor si impozitelor

Cresterea salariilor profesorilor va duce la o avalansa de solicitari salariale din partea celorlalte sectoare, inclusiv cel privat, cu efecte nefaste asupra economiei, iar singura resursa viabila pe care o poate folosi Guvernul ar fi majorarea taxelor si impozitelor, afirma analistii economici.
"Daca aceasta crestere va intra finalmente in vigoare, vom avea miscari sindicale puternice si efortul bugetar nu poate fi sustinut. Atunci, va fi inevitabil ca taxele sa creasca, pentru ca nu vor mai fi venituri bugetare. O alta solutie ar fi sa se taie din bugetul investitiilor, dar astfel economia se va sufoca", a declarat economistul sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru.
Curtea Constitutionala a decis, miercuri, ca legea prin care salariile cadrelor didactice vor creste cu 50% este constitutionala.
Dumitru considera ca o astfel de decizie ar duce Romania in situatia Ungariei, care in urma cu citiva ani a adoptat o astfel de masura, cu un impact major asupra cresterii economice. "Sa ne gindim ca economia Ungariei avea la acea vreme infrastructura. Noi nu avem. Orice guvern care e responsabil nu poate amina aceste cheltuieli (pentru infrastructura - n.r.). Dar eu ma bazez in continuare pe responsabilitatea presedintelui, care are ultimul cuvint. Eu cred ca sint sanse mari ca presedintele sa aiba responsabilitate si sa o trimita inapoi in Parlament", a continuat Dumitru.
Analistul BRD-Groupe Societe Generale Florian Libocor este de acord ca veniturile populatiei sint sub nivelul celor din Uniunea Europeana, insa atrage atentia ca salariile trebuie sa creasca treptat. "Starea de constitutionalitate a deciziei nu inseamna ca in plan economic acea decizie va genera doar efecte pozitive si sanatoase. Cu o mina se da si cu alta se ia, pentru ca majorarea veniturilor va fi urmata de cresterea taxelor si impozitelor", a spus Libocor. In acelasi timp, salariile nu pot creste in mod preferential, doar pentru o categorie de angajati, a continuat analistul. "Efectele secundare ar putea sa insemne presiuni inflationiste, daca surplusul de venituri se va indrepta inspre consum, efect de contagiune catre alte sectoare ale economiei si intarirea mandatului de negociere socio-politica conferita formatiunilor sindicale intr-un an electoral", a mai spus Libocor.
Analistul ING Bank Romania Nicolaie Chidesciuc crede ca aceasta crestere se va rasfringe in primul rind asupra deficitului bugetar, care este de asteptat sa depaseasca limita stabilita prin Tratatul de la Maastricht, de 3% din produsul intern brut, si sa ajunga chiar la 4% la finele anului viitor. "E posibil sa vedem o inflatie peste asteptarile noastre anul viitor, adica de peste 4,4%, ceea ce inseamna ca Banca Nationala are sanse mari sa-si rateze din nou tinta. Recunosc ca salariile sint scazute, dar majorarea trebuie sa se produca gradual, nu dintr-un singur foc. O astfel de crestere, de 50%, nu e acoperita de productivitate, nu e acoperita de nimic", a spus Chidesciuc. Si el crede ca autoritatile vor fi nevoite sa recurga si la majorarea taxelor si impozitelor, deoarece politica fiscala a fost mult prea relaxata.
"Bulgarele a inceput sa se rostogoleasca inca de la cresterea pensiilor, care are poate un impact si mai mare decit cresterea salariilor. Nu cred ca sectorul privat o sa reactioneze la aceste cresteri din sectorul bugetar. Acesta are propria lui dinamica si e mult mai bine consolidat", a afirmat Radu Craciun, directorul de investitii al Interamerican Fond de Pensii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro