Criminala din Dedulesti, fata-n fata cu judecatorii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Criminala din Dedulesti, fata-n fata cu judecatorii

Aflata in arest preventiv dinainte de Pasti, Gica Hanu, 36 de ani, din satul Dedulesti, comuna Mircea Voda, a fost trimisa in judecata din dispozitia procurorului Mircea Ionescu, de la Parchetul Judetean Braila, pentru comiterea infractiunii de omor calificat. Mare iubitoare de alcool, Gica l-a ucis cu o singura lovitura de cutit pe Anton Hanu, tovarasul de viata dar si de pahar, dupa un conflict domestic iscat cu o zi inainte de sarbatoarea Sfintului Gheorghe, pe fondul consumului exagerat de alcool. Femeia nu a pus mina pe cutit pentru prima data. Anul trecut, mai precis in septembrie 2007, si-a injunghiat cumnata, care are si probleme psihice, fiind cercetata pentru lovire. Noroc ca atunci a lovit ceva mai usor.
Incidentul s-a petrecut in ziua de 22 aprilie 2008. Gica Hanu, mama a trei copii, fusese plecata la familia Raileanu, din Dedulesti, ca sa ajute la curatenie, ca veneau Sfintele Pasti. Acolo, a dat pe git vreo jumatate de litru de vin. Anton, sotul ei, venise sa vada ce face, si inghitise si el vin si tuica. Seara, pe la 19.30, femeia pregatea peste pentru cina, cind a izbucnit cearta. Gelos din fire si, in plus, ametit de alcool, barbatul a facut scandal, reusind s-o scoata din minti pe Gica. Satula de cearta si de cite injuraturi primise, femeia a pus mina pe un cutit si l-a implintat in pieptul lui Anton. "Ce-ai facut, m-ai omorit..." a apucat sa zica barbatul, apoi s-a prabusit pe covorul din bucatarie, cu capul in jos. Din acel moment, ii era pecetluita soarta.
Speriata, Gica a aruncat cutitul in curte, a alergat in sat, a gasit un telefon public si a sunat la 112. Cind s-a intors, l-a vazut pe Anton in coma, gemind. L-a intors cu fata in sus, apoi a plecat din nou in centrul satului, sa astepte ambulanta. Acolo s-a intilnit cu mai multi sateni, carora le-a spus ce-a facut. La sosirea salvarii, sotul Gicai Hanu era deja mort, din pricina hemoragiei interne masive, consecinta a plagii de la nivelul lobului sting hepatic si aortei abdominale. Victima avea 2 grame la mie alcool pur in singe. Femeia-criminal nu era nici ea mai departe, cu 80 mg la mie alcool pur in aerul expirat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro