Crucea Roşie a ajutat sinistraţii din Pribeagu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Crucea Roşie a ajutat sinistraţii din Pribeagu

Voluntarii de la Filiala de Cruce Roşie Brăila s-au deplasat, ieri, în satul Pribeagu, comuna Roşiori, pentru a duce ajutoare unor familii care au avut de suferit de pe urma căderilor masive de zăpadă din ultima vreme. Sinistraţii au primit pachete cu alimente de bază (ulei, zahăr, paste făinoase, orez, conserve, mălai şi făină) cizme de cauciuc şi pături. Produsele au putut fi transportate în localitate cu sprijinul MAPN şi al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. "Toate cele 51 de familii, majoritatea populaţie îmbătrânită din satul Pribeagu, ne-au mulţumit cu lacrimi în ochi şi au povestit câte zile au stat sub zăpadă, rugându-se să se oprească, să-i descopere cineva şi să-i salveze", a declarat Florica Focşa, directorul Filialei de Cruce Roşie Brăila.

Acţiunile umanitare în satele afectate de ninsoare vor continua şi în cursul săptămânii viitoare, când voluntarii de la Crucea Roşie se vor deplasa în localitatea Drogu, pentru a ajuta alte 350 de familii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro