CSM Comision a promovat în prima ligă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

CSM Comision a promovat în prima ligă

Vara trecută, Viorel Balcan a pus bazele unei formaţii feminine de volei, CSM Comision, iar după aproape un an voleiul feminin brăilean a ajuns pe prima scenă a ţării.


"Plecând de la zero, după 11 luni de zile, cu un colectiv destoinic, am reuşit să ajungem la turneul final şi, deja, după primele două meciuri, suntem în prima ligă a voleiului feminin românesc. Personal, pentru acest succes îi mulţumesc lui Florin Cârligea şi tuturor sponsorilor care sunt alături de volei şi pe care ne-am dori să-i avem în continuare lângă noi", a fost prima reacţie a deputatului Viorel Balcan după ce formaţia brăileană a obţinut promovarea în Divizia A1.

Succese pe linie

Sub bagheta antrenorului Vladimir Stănescu, CSM Comision a defilat prin campionat, pentru că a avut în componenţă jucătoare care nu mai au nevoie de nicio recomandare, iar la turneul final de la Blaj gruparea de la Dunăre şi-a asigurat promovarea după primele două partide.
Dacă în meciul de debut voleibalistele brăilence au avut ceva emoţii, pentru că au pierdut primul set în faţa rapidistelor, în partida cu14volei3 echipa din Rm. Vâlcea elevele profesorului Vladimir Stănescu au câştigat cu 3-0 şi şi-au văzut visul împlinit.
CSM Comision a condus cu 8-5, 13-7 şi 16-10 şi s-a impus cu 25-16 în primul set, iar pe al doilea, după ce s-a mers cap la cap până la 13-13, l-a câştigat cu 25-19.
O uşoară relaxare a brăilencelor a făcut ca setul al treilea să fie ceva mai echilibrat, ba chiar cu o tentă de dominare a oltencelor în prima lui jumătate. Valoarea şi-a spus însă cuvântul şi CSM Comision, în formula Niculcea, Tudosie, Dudnic, Ghiţă, Ivan, Tsankova, a câştigat cu 25-14 ultimul act al meciului şi petrecerea putea începe.
"În urmă cu 8-9 ani reuşeam să duc echipa HC Dunărea în primul eşalon, acum am reuşit să readucem voleiul feminin brăilean pe prima scenă a ţării. Sper ca administraţia locală să ia în seamă şi această echipă. Braiconf a dus faima Brăilei în ţară şi peste hotare, acum este rândul echipei CSM Comision să reînnoade tradiţia. Sper să găsim înţelegerea necesară din partea oficialităţilor acestui oraş şi echipa de volei să evolueze în Sala Polivalentă, pentru că brăilenii merită să vadă şi volei de calitate", a mai adăugat deputatul Viorel Balcan.

CSV Alba Blaj - CSM Comision 3-1

Duminică, în ultimul meci al turneului, echipele care au promovat în acest campionat în Divizia A1, CSV Alba-Blaj şi CSM Comision, au oferit spectatorilor un meci antrenant, cu multe acţiuni spectaculoase de o parte şi de alta. Gazdele au câştigat primele două seturi cu 25-16 şi 25-17, brăilencele au adjudecat cu 29-27 actul al treilea însă formaţia din Blaj s-a impus cu 25-21 în setul al patrulea şi a încheiat competiţia cu maximum de puncte, iar brăilencele au ocupat poziţia a doua.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro