Să găsești un meseriaș bun, care să facă treabă de calitate, în timp rezonabil și la preț corect, a devenit o misiune din ce în ce mai grea, aproape imposibilă. Rețelele de socializare sunt pline de povești, unele de-a dreptul hazlii, altele veritabile situații critice, generate de incompetență, nepăsare, pretenții absurde etc. Mulți dintre noi am trecut prin asta și am ieșit... fiecare cum a putut, dar, în general, acceptând compromisuri fie de calitate, fie de preț, fie de timp.
Criza de lucrători calificați în anumite domenii sau meserii este o realitate în România, cu efecte negative nu doar la nivel micro – mi s-a spart o țeavă și n-are cine o repara, ci, din păcate, și la nivel macro. Această criză are repercusiuni asupra economiei, industriei și infrastructurii, deoarece lipsa personalului calificat poate duce la întârzieri în proiecte, la creșterea costurilor și scăderea calității serviciilor. Iar astea chiar nu sunt povești, treaba de mântuială și lălăiala la prețuri exorbitante fiind acum mai degrabă regula, nu excepția – mai ales în proiectele finanțate de stat.
Am asistat la multe dezbateri pe tema aceasta și, cel mai trist, în ciuda situației din ce în ce mai critice, chiar și la aproape 15 ani de la absurda decizie de a desființa Școlile de Arte și Meserii, sistemul doarme, doamna Andronescu își mănâncă liniștită pensia și dă lecții de ”vulnerabilitate”, iar copiii... Copiii încă fug de școlile profesionale, manifestând o reticență absurdă față de meserii. Profesii căutate, dar pe care ei încă le consideră refugiu, o ultimă alternativă, nu o modalitate de a-și valorifica eficient aptitudini practice și abilități manuale, baza unei cariere de succes care să-i împlinească.
De ce fug? Pentru că există o presiune socială puternică asupra lor. Deși nu are cine să ne repare o ușă sau un frigider, ori să construiască blocuri și șosele, deși un procent exagerat de mare din categoria de vârstă 18 – 24 de ani lipsește din evidențe, adică mii de tineri care nu sunt înregistrați nici în vreo formă de învățământ, nici pe piața muncii, noi, societatea românească plină de ifose și orgolii prostești, ne încăpățânăm să ne batem în piept cu diplomele universitare, pe care le considerăm mai prestigioase și mai valoroase decât un atestat profesional. Și asta în ciuda faptului că mulți absolvenți de facultate nici nu folosesc aceste diplome, profesând în domenii complet diferite de cele în care s-au specializat. Apoi, salariile - în anumite meserii sau domenii profesionale pot părea mai mici în comparație cu alternativele universitare, apoi condițiile de lucru (tot în anumite domenii, pentru că am văzut fabrici mai curate ca niște farmacii), apoi adaptarea ofertei la piața muncii și la noile cerințe impuse de tehnologizare etc. Una peste alta, anumite meserii pot fi percepute ca fiind inferioare din punct de vedere social sau financiar, cu mențiunea că, în lipsa informațiilor corecte, copiii pot subestima avantajele și oportunitățile oferite de educația profesională și tehnică.
De aceea este important ca societatea să înțeleagă valoarea acestor domenii, să ofere informații adecvate, să dezvolte programe educaționale relevante și să creeze oportunități atractive de angajare în aceste meserii.
Eliminarea stigmatizării, creșterea salariilor și beneficiilor, colaborarea între industrie și instituții de învățământ pentru a asigura relevanța și actualizarea formării sunt mai mult decât necesare la acest moment.
Datele transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, după primele două etape de admitere în școlile profesionale din județ, confirmă această nevoie de revizuire a ofertei, în timp ce pentru unele meserii sau domenii copiii s-au zbătut să obțină un loc, la altele, clase întregi au rămas neocupate.
