Operatorul local de apă-canal-epurare derulează în această perioadă cea de a III-a ediţie a programului "Lecţia despre Apă", o campanie educaţională şi de sensibilizare a elevilor, dezvoltată în cadrul implementării Programului Operaţional Sectorial de Mediu - Axa 1 "Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată". Acţiunea se derulează în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, context în care, la fel ca şi în anii precedenţi, au fost cooptate în program mai multe şcoli din municipiu şi judeţ. Reprezentanţii Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila au susţinut lecţii despre apă cu elevii unităţilor şcolare din Gropeni, Chiscani şi Ianca, precum şi din municipiu - şcolile gimnaziale "Anton Pann", "Ion Bancilă", "Radu Tudoran", "Aurel Vlaicu", "Constantin Sandu Aldea" şi Colegiul Naţional "Ana Aslan". În următoarea etapă elevii au făcut vizite la staţiile de tratare a apei din Chiscani şi Ianca, precum şi la gospodăria de apă din Gropeni. "În perioada 7 aprilie - 2 mai se derulează concursuri de desene şi creaţii literare în fiecare şcoală, apoi lucrările câştigătoare vor fi expuse la sediul CUP Dunărea urmând ca jurizarea să aibă loc în perioada 12 - 14 mai. De asemenea, fiecare clasă participantă din cadrul şcolilor incluse în program va amenaja câte un colţ POS Mediu, iar Programul se va finaliza pe 30 mai, cu o festivitate de premiere şi o serbare pe tema «Să preţuim apa!»", se arată într-un comunicat al CUP Dunărea.
În altă ordine de idei, compania a răspuns invitaţiei şcolilor brăilene de a participa la diferite acţiuni în cadrul programului "Săptămâna Şcoala Altfel", derulată în perioada 7 - 11 aprilie. Astfel Staţia de Epurare şi-a deschis porţile pentru elevii de la Colegiul Naţional "Gheorghe Munteanu Murgoci", Liceul Tehnologic "Anghel Saligny", dar şi Şcoala Gimnazială "Vasile Alecsandri", aceştia primind informaţii din partea specialiştilor CUP "Dunărea" despre procesul de tratare a apelor uzate. Reamintim că Staţia de Epurare a fost realizată prin programul ISPA, în principal din fonduri europene, a costat circa 50 milioane euro şi a fost inaugurată în noiembrie 2011.