Angelina Jolie şi Brad Pitt sunt proprietarii domeniului Chateau Miraval din Brignoles, un castel medieval aflat în regiunea Provence din sudul Franţei. Cuplul a cumpărat acest castel, în valoare de 35 de milioane de lire sterline (41,8 milioane de euro), la începutul anului 2008. Domeniul, aflat în apropiere de Aix en Provence, include un şanţ de fortificaţii, o vie, o livadă de măslini, un lac şi pădure.
La sfârşitul lunii februarie, tabloidul britanic The Sun a publicat un articol în care se spunea că cei doi actori americani doresc să părăsească definitiv Hollywood-ul şi să se mute la Miraval. Potrivit acestei publicaţii britanice, Jane şi Bill Pitt, părinţii lui Brad Pitt, care locuiesc în oraşul Springfield din statul american Missouri, se vor muta şi ei în castelul francez, pentru a ajuta la creşterea celor şase copii ai cuplului. Totodată, Brad Pitt a efectuat recent o vizită în sudul Franţei, pentru a supraveghea lucrările de renovare a castelului.
