Cuplurile brailene au solicitat deja sprijinul financiar pentru casatorie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cuplurile brailene au solicitat deja sprijinul financiar pentru casatorie

Tinerii care s-au casatorit in 2007 s-au grabit sa depuna cereri pentru acordarea sprijinului financiar aferent momentului constituirii familiei. Primele eurocupluri au adus deja actele la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor. Suma pe care o vor primi se ridica la 200 de euro de familie. Cererile trebuie insotite si de declaratii pe propria raspundere potrivit carora sotii se afla la prima casatorie si au domiciliul sau resedinta in Romania, indiferent de cetatenia sotilor.
Potrivit Legii nr. 396/2006, dreptul la sprijinul financiar se stabileste prin dispozitia primarului, in termen de 5 zile de la data inregistrarii cererii si se acorda solicitantilor in termen de 30 de zile de la data emiterii dispozitiei scrise a acestuia.
Pentru cei interesati reamintim ca documentele pentru acordarea prestatiei se depun la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor din municipiul, orasul sau comuna unde s-a incheiat casatoria, daca aceasta a avut loc la autoritatile locale competente de pe teritoriul Romaniei, la sediul Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor din municipiul, orasul sau comuna unde are domiciliul sau resedinta unul dintre soti in cazul in care casatoria a fost incheiata la autoritatile locale competente situate pe teritoriul altor tari sau la misiunile diplomatice, la oficiile consulare de cariera ale Romaniei sau ale statului celuilalt sot, in conditiile legii sau la Serviciul Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor din sectorul 1 Bucuresti atunci cind casatoria a fost incheiata de catre comandantii de nave.
Fondurile necesare pentru plata acestei prestatii, precum si cheltuielile legate de transmiterea drepturilor, se suporta din transferurile de la bugetul de stat catre bugetele locale, prevazute cu aceasta destinatie in bugetul Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, prin Directiile de Munca, Solidaritate Sociala si Familie (DMSSF) din teritoriu. Potrivit ing. Veronica Macri, director executiv al DMSSF Braila, solicitarile nu au ajuns inca la aceasta institutie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro