Dacia Unirea, 2-1 în partida cu UTA Bătrâna Doamnă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Tradiţia se respectă

Dacia Unirea, 2-1 în partida cu UTA Bătrâna Doamnă

* echipa fanion a oraşului a realizat astfel surpriza etapei a 22-a * jucătorul meciului a fost Costel Roşu * mijlocaşul a realizat “dubla” şi Dacia Unirea urcă pe locul al 8-lea în clasament

 

Noi am câştigat întotdeauna la început de sezon şi sper ca tradiţia să se respecte şi să pornim cu dreptul în 2017” a spus Pânzaru înainte de reluarea campionatului, iar jucătorii brăileni au reuşit să împlinească visul antrenorului.

Dacia Unirea a jucat fără niciun atacant veritabil în partida cu UTA Bătrâna Doamnnă, dar inspiraţia lui Alin Pânzaru de a-i da credit lui Costel Roşu să evolueze în avanposturi a dat roade, mijlocaşul s-a descurcat de minute, a înscris de două ori astfel că echipa fanion a oraşului Brăila a pornit cu dreptul în campionat în 2017. UTA a fost periculoasă în primele 20 de minute ale primei reprize când, de altfel, a şi marcat, în rest iniţiativa a fost de partea echipei brăilene. Muntean şi-a încercat şansa în minutul 3, însă mingea şutată de el a trecut peste transversală. Replica gazdelor a venit două minute mai târziu, când Costel Roşu i-a pasat în adâncime lui Neagu, însă acesta nu a reuşit să ajungă la minge. Neagu a şutat din lovitură liberă, dar Miron a respins mingea de la prima bară, apoi a venit şutul lui Puşcaşu care nu i-a creat probleme portarului arădean. UTA a deschis scorul în minutul 16 prin Robert Vâlceanu, care a îndeplinit o simplă formalitate de a trimite mingea în plasă de la marginea careului mic, după o acţiune la care au mai participat Chindriş şi Curtuiuş. După primirea golului echipa brăileană a preluat iniţiativa şi a irosit o uriaşă şansă de a egala în minutul 30. A fost o fază spectaculoasă iniţiată de Neagu care a şutat în faţa porţii, portarul Miron a deviat mingea greşit, aceasta a ajuns la Roşoară care a întors-o la Costel Roşu, dar acesta a şutat peste poartă. Un minut mai târziu, după un contraatac al gazdelor Puşcaşu a centrat în faţa porţii, iar Roşu a trimis mingea, cu capul, la colţul lung pentru 1-1. Până la pauză gazdele au combinat de mai multe ori în jumătatea adversă de teren, dar nu şi-au mai creat nicio ocazie clară de a înscrie.

 

Dacia Unirea a irosit marile ocazii

 

Primele zece minute ale părţii secunde au aparţinut tot echipei arădene însă Dacia Unirea s-a apărat foarte bine şi a oprit acţiunile oaspeţilor înainte ca acestea să devină periculoase pentru portarul Olaru. În minutul 60 Burlă a centrat în faţa porţii însă Curtuiuş a trimis mingea, cu capul, peste transversală iar trei minute mai târziu Strătilă a şutat la colţul scurt însă Olaru, atent, a înlăturat pericolul. Treptat iniţiativa a trecut de parte formaţiei breăilene iar în minutul 76 Costel Roşu a realizat “dubla”, după o pasă de la Olenic, iar Dacia Unirea conducea cu 2-1. Trei minute mai târziu Costel Roşu ar fi putut realiza hat trick-ul însă a fost blocat in extremis de Manea. La faza imediat următoare echipa gazdă a beneficiat de o lovitură liberă însă Necoară a trimis mingea în plasa laterală. Pentru că brăilenii s-au apărat departe de propria poartă şi au făcut-o chiar foarte bine, UTA a mizat pe şuturi de la distanţă însă încercările lui Copil şi Chindriş au rămas fără rezultat. Iar partida s-a încheiat cu victoria meritată a Daciei Unirea, care prin acest succes urcă două locuiri în clasament, de pe poziţia a 10-a, pe a 8-a.

 

Declaraţii după meci:

Alin Pânzaru (dacia Unirea) :”Păstrăm tradiţia şi câştigăm la început de sezon. Am avut un start de meci ezitant, dovadă că am primit gol, dar după aceea am avut puterea de a întoarce rezultatul. Jucăm din plăcere, noi nu avem presiunea rezultatelor şi iată că am reuşit să obţinem o victorie importantă, de palmares. După cum s-a văzut noi nu am avut atacanţi veritabili, am improvizat şi soluţia aleasă a dat rezultate”.

Laurenţiu Roşu (UTA Bătrâna Doamnă): “Am început bine partida, am înscris, puteam să ne dublăm avantajul dar din nefericire am ratat. {i în partea a doua am avut câteva oportunităţi pe care nu le-am fructificat. Am pierdut o luptă dar şansele la promovare rămân şi va trebui să încercăm să le fructificăm pe viitor”.

 

Dacia Unirea: Olaru – Niţă, Ivan, Ghiocel, Necoară - Roşoagă (min. 92: D. Oprea), Moglan, Olenic, Neagu (min. 89: Stănciulescu) – Puşcaşu (min. 72: Iosofache), Roşu.

Antrenor: Alin Pânzaru.

UTA Bătrâna Doamnă: Miron – David (min. 63: Copil), Manea, Gligor, Burlă - Chindriş, Jorza (min. 69: Tănase), Strătilă, Muntean – Vâlceanu (min. 51: Adrian), Curtuiuş.

Antrenor: Laurenţiu Roşu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro