"Calul venea tot o fuga pe sosea dinspre Tichilesti si a intrat direct in masina. A intrat cu capul si apoi nu am mai vazut nimic, au tras de noi niste baieti, ca sa ne scoata din masina", ne-a spus Vasile Lefter, pasager ranit.
Mai greu a fost insa cu eliberarea animalului, care era si el grav ranit la cap, la picioare si la abdomen. Pentru ca acesta se zbatea disperat, oamenii i-au legat picioarele, ca sa nu fie ei insisi loviti, in incercarea de a-l salva. Echipa de descarcerare sosita la fata locului, impreuna cu satenii, a reusit, intr-un tirziu, sa scoata si calul din autoturism, sub privirile uimite ale martorilor adunati la fata locului. "In aceasta seara am fost solicitati la o interventie mai putin obisnuita, am participat la scoaterea unui cal intrat prin parbrizul unui autoturism Dacia. Interventia a fost dificila, fiindca patrupedul era inca viu si exista pericol de accidentare, daca lovea cu copita", ne-a declarat plt. Danut Cotet, ISU Braila.
Dat fiind ca animalul era foarte grav ranit si suferea ingrozitor, acesta a fost impuscat de un vinator chemat la fata locului de politisti. Oamenii legii il cauta acum pe proprietarul patrupedului, pentru a-l sanctiona fiindca l-a lasat nesupravegheat, punind in pericol siguranta circulatiei. Primele cercetari indica insa faptul ca patrupedul nu apartinea cuiva de prin partea locului, ci este posibil sa fi fost trecut Dunarea, sau sa fi venit dintr-o localitate apropiata.