Danemarca isi va retrage trupele din Irak in august | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Danemarca isi va retrage trupele din Irak in august

Danemarca isi va retrage trupele din Irak in august, a anuntat miercuri premierul danez, Anders Fogh Rasmussen, citat de AFP.
Danemarca, un aliat fidel al Statelor Unite, a mobilizat 460 de militari in sudul Irakului, care actioneaza sub comandament britanic.
"Retragerea batalionului danez va avea loc in august, iar acesta va fi inlocuit de o unitate de elicoptere", a declarat el intr-o conferinta de presa.
Decizia a fost "adoptata in colaborare cu aliatii nostri din coalitie, in special Marea Britanie", a adaugat el.
Sase militari danezi au fost ucisi in Irak de la invadarea tarii de coalitia condusa de Statele Unite, in vara lui 2003.
Premierul britanic Tony Blair a anuntat miercuri ca Marea Britanie isi va reduce efectivele din Irak de la 7.100 de militari, la 5.500.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro