"Daruind vei dobindi" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"Daruind vei dobindi"

Ne bulverseaza ceea ce se intimpla in tara, faptul ca sint atitea localitati sub ape, faptul ca au ramas atitia oameni fara nimic din ceea ce au agonisit o viata intreaga. Unii sint revoltati, altii resemnati, altii... E atita tristete in jur... Nu mai sta nimeni sa-si puna intrebarea - unde si cu ce am gresit?... Ce s-ar fi putut salva? Cum? Cind? Sint doar simple intrebari, nu stiu daca ele pot rezolva ceva, dar sint.
In aceste clipe tragice, care ajung sa se repete destul de des in ultima vreme, perceptia noastra devine altfel. Sintem sau devenim mult mai profunzi, sintem mai aproape de necazul celor din jur, desi la rindul nostru sintem afectati. E altfel, sintem parca altii, sintem mult mai apropiati, mult mai receptivi la durerile celor din jur. Nu e bine deloc faptul ca trebuie sa se intimple necazuri pentru a vedea ca linga noi exista oameni, ca acesti oameni au la rindul lor probleme, ca trebuie si ei ascultati, intelesi si sa fim alaturi de ei.
Important este insa ca macar in aceste clipe grele ajungem sa ne dam seama ca nu sintem singuri, ca nu sintem izolati, ca putem darui din dragostea noastra. Caci ramine valabila vorba: daruind vei dobindi.

Eleny, 21 ani
Faptul ca esti studenta nu te scuteste de participarea la viata sociala a familiei tale, la bucuriile si necazurile acestei familii. Aveti o situatie materiala destul de modesta, se fac eforturi destul de serioase pentru a te tine pe tine in facultate. Acum este vacanta, iar mama ta ti-a gasit deja un loc de munca, intr-adevar cu jumatate de norma, un loc de munca doar pe perioada vacantei. Te-a cam bulversat dorinta mamei, te-a luat cam pe nepregatite, mai ales ca tu iti facusesi anumite planuri de vacanta alaturi de prietenul tau. Te gindesti si ma intrebi daca este normal ca mama ta sa aiba astfel de pretentii la tine, in conditiile in care tu crezi, o spui cu certitudine, ti-ai facut datoria de-a lungul anului scolar, obtinind chiar si o bursa de merit.
Crede-ma, e destul de greu sa-ti dau un raspuns clar, banuiesc ca de fapt asta astepti. Iti inteleg si tie dorintele, iti inteleg si argumentele. Totul e in ordine, totul e mai mult decit O.K. Ai tras din greu un an intreg, sint convins ca ai avut si o multime de renuntari, si te-ai intarit banuiesc visind la vara asta, la vacanta binemeritata.
Necazul este ca dorintele tale nu se intilnesc si cu putintele financiare ale familiei tale. Sint convins ca nici ei nu sint incintati de situatie, de imposibilitatea lor de a-ti oferi vacanta pe care ti-o doresti. Nu-ti cer sa renunti la dorintele tale, nu vreau sa fiu ucigas de vise, iti cer sa incerci sa fii realista. Da dovada de intelepciune, analizeaza la rece situatia si incearca sa gasesti, alaturi de cei dragi solutia care sa va avantajeze pe toti. Si daca vrei neaparat un sfat, incearca sa faci in asa fel incit decizia sa vina de la voi, nu din afara.

Radu, 42 ani

Te-ai intors de doua luni din Italia, unde ai lucrat peste doi ani. Ai cistigat bine, ai fost multumit de ceea ce ai realizat in plan financiar. Ceea ce te ingrijoreaza este faptul ca iti dai seama ca in urma ta s-au schimbat unele aspecte care te cam deranjeaza. Mai concret, relatia ta cu cei doi copii ai tai nu mai este la fel ca inainte, poti spune ca este mult mai rece, mai oficiala, mai protocolara. Ma intrebi daca ar trebui sa te ingrijoreze aspectul acesta, daca ar trebui sa ai o atitudine explicita, directa, transanta fata de acest aspect.
Draga Radu, n-as ajunge sa fiu chiar atit de transant, de explicit in niste probleme atit de sensibile. Nu neaparat ca as lasa lucrurile sa curga singure, cu siguranta ca as face demersuri, cit de cit subtile pentru a intelege ceea ce se intimpla, dar nu as apela la intrebari directe, la obiect, etc, etc. E foarte posibil ca acestea in loc sa descurce lucrurile mai tare sa le incurce, sa apara reactii imprevizibile. Eu as trata situatia cu mult mai multa atentie. Ai lipsit atita vreme, poate ca era normal sa se structureze un alt tip de relatii. Incearca sa cunosti acest nou tip de relatii si mai ales sa te integrezi activ. Rezultatele vor veni la timpul potrivit.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro