Gestul creştinesc este posibil şi datorită unor donaţii generoase primite din partea unor oameni de bine. Ca şi în alţi ani, prof. univ. dr. Daniela Bartoş, fost ministru al Sănătăţii şi fost deputat de Brăila, nu i-a uitat pe brăileni şi a făcut o donaţie de 10 milioane, care a ajuns la Biserica "Sfânta Filofteia". Banii s-au transformat în alimente pentru 20 de familii sărace. Pachetele au conţinut câte un pui, un cozonac, câte un kilogram de orez, zahăr şi făină, un litru de ulei şi o sticlă de bere. Cei care le-au primit au fost selectaţi prin Biroul de Asistenţă Socială din cadrul parohiei "Sf. Filofteia", ce ţine evidenţa tuturor enoriaşilor cu situaţie materială dificilă. Darurile au fost împărţite, în Vinerea Mare, de preotul paroh Nicolae Filimon. Acesta a mers din poartă în poartă, însoţit de câţiva copii din cadrul Proiectului "Christos împărtăşit copiilor", ce se desfăşoară de câţiva ani în cadrul parohiei, având ca scop apropierea micilor creştini de religie şi adevărurile ei.
"Pe lângă pachetele oferite prin bunăvoinţa doamnei doctor Bartoş, vom mai avea o acţiune caritabilă în a doua zi de Paşti, când 35 de persoane sărace vor primi o masă caldă la cantina bisericii. Şi această acţiune se face tot cu sprijinul unor credincioşi, cărora le mulţumim din suflet şi ne rugăm pururea ca Dumnezeu să-i întărească şi să le sporească darurile. Tot în spiritul sărbătorii pascale, biserica noastră le va oferi cadouri, sub forma unor obiecte de cult, tuturor copiilor participanţi la taina sfintei împărtăşanii", ne-a spus în Săptămâna Mare preotul paroh Nicolae Filimon.