Deţinuţii de la Penitenciarul Brăila au sărbătorit femeile din spatele gratiilor, aflate în custodia Penitenciarului Galaţi. Pentru a marca Ziua Internaţională a Femeii, bărbaţii le-au oferit flori şi le-au susţinut un program artistic.
Astfel, formaţia Penitenciarului Brăila - "Intre-bare" - împreună cu 4 membri ai formaţiei "Romantic" din Tecuci, au pregătit un spectacol cu muzică şi dans. De asemenea, un alt deţinut a recitat poezii compuse de el, dedicate femeii. "Acţiunea s-a desfăşurat, ieri, şi a avut ca scop sublinierea importanţei rolului femeii atât în viaţa socială cât şi în cea familială şi conştientizarea acestora că locul lor în astfel de momente ar fi acasă, alături de cei dragi, lucru posibil doar prin respectarea valorilor şi normelor societăţii", a precizat subcomisar Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.
