Inca de cind ies din bloc, ma intimpina la colt un "38", inconfundabil din cauza firmei mult prea mari pentru o vitrina mult prea mica si ticsita cu lucruri sclipitoare. La urmatorul “nivel” sint “omuletii verzi”, inconjurati de un nor de praf, pe care cu greu ii poti ignora dimineata, nu foarte devreme, care ne incinta cu minunatul lor argou si cu lungile lor maturi, de care vrei, nu vrei, te impiedici. Acorduri melodice rasuna din ce in ce mai tare, dindu-mi senzatia ca restaurantele, terasele sau chiar simplii oameni, concureaza intre ei, pentru a vedea care e mai "tare" in razboiul dintre manele si house, totul transformindu-se intr-un adevarat concert de poluare fonica. Ajung in statia de la Dorobanti... Sa ma urc intr-un mijloc de transport in comun (mai ales dimineata, in drum spre scoala) ar fi o aventura prea mare. Si chiar daca ar da norocul peste mine si as reusi (luind in considerare ca pe stazi "norocul" te pindeste la tot pasul) intotdeauna exista pericolul sa nu mai pot cobori, macar vreme de vreo cinci statii... Prefer mersul pe jos (slava cerului ca s-a incalzit si nu mai fac febra musculara incercind sa-mi pastrez echilibrul pe strazile devenite patinoar). Mai dau jos kilogramele in plus, mai admir peisajul, mai fac ceva slalom printre cetatenii mult prea adormiti pentru a ma observa... si vai!... cum am putut omite intilnirea cu deja celebrul "da-mi o mie... da’ zi-mi ca-mi dai miine si te las...", caruia daca Doamne-fereste, ii zici ca-i dai miine intr-o zi de vineri, imediat te corecteaza, spunindu-ti ca-i dai luni, pentru ca in weekend nu se lucreaza, prin urmare nici nu se cerseste. Dar de cele mai multe ori, pentru a evita emotia intilnirii cu el, prefer sa merg prin spatele blocurilor. Bineinteles ca prin spatele "blocurilor gri", foarte gri, roz si pe alocuri albastre, intilnesti multe alte fenomene. Prin apropiere de Piata Saraca, dupa ce treci de micile tarabe colorate, exista "Comitetul Controlului de Sacosa cam Plina", caruia nu-i scapa nimic, absolut nimic. Si daca ai obrazul prea fin si prea subtire, si vazind o pereche de ochi holbindu-se la sacosica din care se vad din intimplare citeva fructe, te duci sa-i inminezi unele privitorului, ai putea avea minunata surpriza-surpriza de a te refuza cel in cauza: "Nu vreau tanti, nu sint spalate...". Si ca sa dovedim ca exista democratie in tara noastra, inchipuiti-va ca va duceti pina la magazinul din colt sa luati o piine, iar la iesire va intimpina un pui de rom cerind si el, saracul, citiva banuti, caruia daca ii spuneti ca nu mai aveti marunti, asteptati-va la un raspuns de genul: "daca-mi dai zece mii iti dau rest sase". Bravo lui! Baiatul stie exact ce vrea si cum sa obtina. Nu-l condamnam pentru asta.
Desigur, nu sustin ca nu ar mai fi nimic frumos in lume, doar ca intotdeauna lucrurile negative vor atirna mai greu decit cele pozitive (chiar si matematic vorbind). Si poate inca nu am descoperit eu Braila, si poate doar Calea Galati sa fie o exceptie si poate, totusi, lumea e roz...
Desigur, nu sustin ca nu ar mai fi nimic frumos in lume, doar ca intotdeauna lucrurile negative vor atirna mai greu decit cele pozitive (chiar si matematic vorbind). Si poate inca nu am descoperit eu Braila, si poate doar Calea Galati sa fie o exceptie si poate, totusi, lumea e roz...
