Este pentru prima oară când guvernul japonez indică o perspectivă de timp pentru decontaminarea regiunii în care s-a petrecut cel mai grav incident nuclear de la dezastrul centralei nucleare Cernobîl din 1986.
Cutremurul cu magnitudinea 9 care s-a produs la 11 martie în largul coastelor de nord-est ale Japoniei a declanşat un tsunami puternic, iar evenimentele au provocat explozii la reactoarele centralei de la Fukushima.
Comisia pentru Energie Atomică a Japoniei şi operatorul centralei, Tokyo Electric Power Company (TEPCO), au stabilit ca în jurul anului 2021 să înceapă îndepărtarea miezurilor topite ale reactoarelor. Potrivit televiziunii publice NHK, autorităţile cred că trebuie să treacă "mai multe decenii" până când reactoarele să poată fi dezafectate şi situaţia să fie din nou sub control.
