"Am plins toata noaptea, dupa ce am aflat ca-si da Dragu demisia!" - a fost replica spusa, pe ton de gluma, de presedintele PSD Braila, rugat fiind sa comenteze recenta demisie din partid a fostului deputat George Dragu. Stancu a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa ca, in general, orice plecare din partid este o pierdere, dar in cazul lui Dragu, acesta era de mult banuit de tradare in favoarea Aliantei DA: "Am plins toata noaptea! M-a sunat domnul Tudose sa-mi spuna si m-a pufnit un plins, doua zile nu m-am mai oprit! Sigur ca este o pierdere pentru partid, dar orice formatiune politica are noi membri si membri carora nu le mai place social-democratia si nu le mai place ordinea. Eu zic ca noi sintem un partid ordonat, care acolo unde am fost, in Parlament sau in plan local, ne-am facut datoria si vom scrie nota de plata cind vor veni intrebarile de la electorat, in 2008. Dragu, oricum nu a mai fost activ in ultimul an, eu l-am mai vazut la vreo doua sedinte, dar e optiunea lui, fiecare are dreptul la o parere. Noua ne pare rau de orice membru de partid care pleaca de la noi, dar nici nu-i putem forta sa ramina. Plecarile nu sint benefice pentru partid, dar asta este". Stancu a explicat ca au existat suspiciuni asupra loialitatii lui Dragu fata de partid si de hotaririle luate de conducerea judeteana inca din anul 2004 cind, la formarea Consiliului Local Municipal, acesta a fost banuit ca ar fi votat in favoarea Aliantei DA, si nu cum hotarise PSD-ul local, ajutind la inscaunarea Danielei Vasioiu ca viceprimar: "Am declarat de atunci si au fost discutii in organizatie, suspiciuni care nu au putut fi dovedite, pentru ca votul este secret. Atunci e clar ca s-a intimplat ceva, imediat dupa aceea a primit un post la ECO - desi el, ca membru PSD, nu avea nici o treaba cu acest post. Dar sint numai presupuneri si nu certitudini, ca sa spunem ca a tradat. El a fost intrebat in sedinta, nu a fost nevoie sa-l intreb personal, dar a negat. Ei, parca hotul prins spune "da", vreodata?!".