Deputatii Sandu si Tudose vor dublarea salariilor cadrelor medicale si didactice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatii Sandu si Tudose vor dublarea salariilor cadrelor medicale si didactice

Deputatii de Braila Gabriel Sandu (PLD) si Mihai Tudose(PSD) au initiat recent doua propuneri legislative privind marirea salariilor personalului sanitar si a celui didactic. Conform proiectului gindit de cei doi deputati, daca acesta ar fi votat, salariile cadrelor sanitare si didactice ar urma sa creasca cu 100% de la inceputul lunii ianuarie a anului viitor. Referitor la proiectul vizind sistemul sanitar, deputatul Gabriel Sandu a declarat ca, atita timp cit Guvernul a acordat majorari salariale substantiale personalului Garzii Financiare, nu vede de ce nu s-ar intimpla acelasi lucru si in cazul cadrelor medicale: "Sistemul medical romanesc se afla intr-o stare deplorabila, iar cadrele medicale sint platite cu mult sub un nivel decent, de aceea am considerat absolut necesara modificarea modului de calcul al salarizarii si cresterea salariilor acestora, prin aceasta initiativa legislativa. Consider ca atita timp cit Guvernul a acordat majorari salariale substantiale personalului Garzii Financiare, chiar in Legea Bugetului pe 2008, motivind ca, “trebuie asigurat un nivel decent de salarizare”, medicii merita cu prisosinta aceste majorari pe care Guvernul ar fi trebuit sa le aiba in vedere".
In plus, cei doi deputati considera ca in afara de nivelul scazut al salarizarii din sistemul sanitar, alte motive de nemultumire sint managementul prost, faptul ca nu toata lumea are acces la servicii medicale de calitate, lipsa de profesionalism al sistemului, slaba dotare tehnica si instabilitatea legislativa. Referitor la proiectul de lege ce vizeaza cresterea salariilor cadrelor didactice, Sandu a precizat: "O natiune fara un invatamint de calitate nu isi asigura continuitatea si viitorul. Am declarat de nenumarate ori ca invatamintul trebuie sa constituie prioritate nationala, iar dascalii romani merita un trai mai bun pentru a-si putea face datoria in conditii decente. De aceea, consider necesara masura de crestere a salariilor profesorilor pe care am propus-o in aceasta initiativa legislativa, iar Guvernul ar trebui sa isi prioritizeze bugetul conform problemelor reale ale romanilor", a mai adaugat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro