Deputatul Cristian Rizea, trimis în judecată | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul Cristian Rizea, trimis în judecată

Parlamentarul PSD de Brăila, Cristian Rizea, a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

În dosar este judecat Cristian Rizea, deputat în Parlamentul României (sub control judiciar), pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălare de bani în formă continuată (două acte materiale) şi influenţarea declaraţiilor (două fapte). Cel de-al doilea inculpat este Lucian Colţea, cetăţean american ( aflat în stare de arest la domiciliu), acuzat de săvârşirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă şi spălare de bani în formă continuată (două acte materiale).
Potrivit procurorilor, în perioada septembrie - decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive. Asta în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi Primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi. Potrivit înţelegerii anterioare, se arată în comunicatul DNA, în decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a primit de la Colţea Lucian, suma totală de 300.000 euro, pentru ca în schimb să intervină la autorităţi, astfel încât o persoană din familia lui Colţea să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti. Omul de afaceri urma să obţină şi el dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna.
Pentru a disimula adevărata natură a provenienţei sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influenţă, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.
În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfăşurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promiţându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.
În cauză au fost dispuse măsuri asiguratorii iar dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro