Deputatul PSD Rizea vrea graţierea brăilencei încarcerate în Venezuela | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Deputatul PSD Rizea vrea graţierea brăilencei încarcerate în Venezuela

Cazul brăilencei încarcerate într-o închisoare din Venezuela şi al copilului său, născut în aceeaşi închisoare, l-a impresionat pe deputatul PSD de Brăila Cristian Rizea. Acesta s-a întâlnit ieri cu însărcinatul cu afaceri externe din cadrul Ambasadei Venezuelei la Bucureşti, pentru a discuta despre cazul tinerei brăilence. Mai mult, Rizea i-a înmânat demnitarului din Venezuela o scrisoare deschisă adresată preşedintelui ţării, Hugo Chavez, în care deputatul de Brăila solicită graţierea tinerei: "M-am întâlnit ieri cu doamna Margot Márquez Garciá, însărcinat cu Afaceri Externe, din cadrul Ambasadei Venezuelei la Bucureşti, pentru a discuta despre situaţia Aurorei Cernat, tânăra brăileancă care îşi execută sentinţa într-un penitenciar de lângă Caracas, unde a şi născut recent un băieţel. Ca reprezentant al comunităţii brăilene în Parlamentul României şi ca urmare a mediatizării acestui caz în presa din România, m-am gândit că este oportun să formulez, în cadrul unei scrisori deschise către preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, o cerere de graţiere a Aurorei Cernat, dată fiind situaţia deosebită a acestui caz. În urma întrevederii de la Ambasada Republicii Venezuela, reprezentantul acestui stat la Bucureşti şi-a manifestat interesul cu privire la problema adusă în faţa domniei sale, urmând a înainta preşedintelui Chavez scrisoarea deschisă", ne-a declarat deputatul Rizea.
Reamintim că Aurora Cernat a fost prinsă în februarie anul trecut în Venezuela, încercând să treacă graniţa cu aproape 1 kilogram de cocaină. Folosită drept cărăuş, ea nu şi-a putut duce misiunea la bun sfârşit deoarece s-a dat singură de gol. Deşi împachetase drogurile în aşa fel încât acestea să nu fie depistate de dispozitivele de securitate din aeroport, femeia le-a dat de bănuit oficialilor că ceva este în neregulă cu ea deoarece era agitată. Când oamenii legii au descoperit asupra ei pachetele cu cocaină, femeia a recunoscut fapta. Procesul ei nu a durat decât câteva luni, ea fiind condamnată la 8 ani de puşcărie într-o închisoare din oraşul Los Teques. Câteva luni mai târziu, ea a dat naştere unui băieţel care acum locuieşte cu ea, în închisoare. Bebeluşul a fost botezat la 3 luni, chiar în ziua de Crăciun, la biserica românească din Caracas - capitala Venezuelei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro