Tinarul are afectate articulatiile miinii, genunchiului si gleznei. Acestea sint umflate peste masura si ii provoaca dureri ingrozitoare. Din cauza tratamentului la care a fost supus de-a lungul timpului, baiatul s-a pricopsit si cu alte boli, pietre la rinichi, infectii urinare, hepatita toxica.
Poliartrita reumatoida seropozitiva, grad III. Acest diagnostic crunt a fost trecut in dreptul unui baiat pe cind avea doar 14 ani si multe visuri si sperante de viata. Mugurel Tache se lupta cu boala de opt ani, iar mama sa este disperata. Se roaga zilnic la Dumnezeu pentru a o indruma si a-i da puterea de a trece peste greutati. Nu si-a pierdut speranta ca intr-o zi isi va vedea copilul mergind din nou. "Cind am aflat diagnosticul, am crezut ca s-a prabusit cerul peste mine. Nu imi vine sa cred ca fiul meu a ajuns in situatia asta. Oare cu ce am gresit?!", isi aminteste Aurica Tache, mama baiatului.
Calvarul a inceput pe cind Mugurel avea doar 14 ani. Se intorcea acasa de la antrenamentul de fotbal si le-a spus parintilor ca il dor oasele si incheieturile. Copilaria lui s-a consumat batind in lung si-n lat spitalele, dar fara rezultat. "Exact la 14 ani, cind il priveam cit e de frumos, s-a intimplat nenorocirea. Atunci aripile lui au fost retezate", ne-a spus indurerata mama. In 2005, Mugurel a reusit cu greu sa termine douasprezece clase, iar bacalaureatul nu l-a putut sustine deoarece teribila boala s-a agravat. Intr-una din zile mergea la pregatire pentru bacalaureat, dar a cazut si de atunci a ramas imobilizat la pat. Visa sa urmeze o facultate cu profil turistic sau in telecomunicatii, insa destinul nu i-a permis.
De atunci, familia Tache nu si-a mai gasit linistea. Au trecut opt ani de cind boala s-a instalat in corpul tinarului si a pus stapinire pe el.
Tinarul a rupt legatura cu toti prietenii pe care ii avea, si-a pierdut increderea in oameni.
Sansele lui Mugurel sint in strainatate
Ani la rind, familia Tache a mers din spital in spital cu fiul lor. In capitala, Aurica, a mers cu fiul sau la Institutul Clinic Fundeni, Spitalul Grigore Alexandrescu, Foisorul de Foc. Au incercat si la Spitalul de Reumatologie din Constanta si chiar la Breaza, la Fundatia Eden, sanatoriu de terapie naturista, unde a platit pentru o luna de tratament 2.500 lei. Femeia spune ca boala baiatului a stagant la Breaza, dar nu a mai avut banii necesari sa continue tratamentul. In prezent, baiatul se trateaza la Spitalul Militar Central din Bucuresti.
Cu toate acestea, nu si-a pierdut speranta. Au cautat pe Internet, au citit, s-au documentat si au gasit un medic din Mexic, de origine romana, despre care au aflat ca s-a ocupat de cazuri similare. Doctorul Alfred Sapsi i-a promis tinarului ca in trei luni il va pune pe picioare. Zimbetul a reaparut pe chipul impietrit de durere, iar speranta a renascut. Dupa ce tinarul i-a trimis medicului toate actele necesare prin intermediul Internetului, Alfred Sapsi l-a programat pe Mugurel la operatie pe 7 aprilie.
Interventia chirurgicala se ridica la 7.000 de dolari. Aurica Tache a reusit sa adune pina in momentul de fata jumatate din suma necesara interventiei, 3.500 de dolari. Cu chiu cu vai a facut doua credite la banci, apoi a cautat spijin la biserici, de unde a strins in jur de 1.500 lei, de la Primarie a obtinut 1.000 lei, iar vicepresedintele CJ, Niculina Moisescu, i-a oferit 500 lei. "Va rog sa imi iertati indrazneala, dar sint o mama disperata, care nu vrea sa isi ingroape fiul. Va rog din suflet, ajutati-ma sa imi salvez copilul! Nu cred ca este ceva mai dureros pentru o mama decit sa-si vada copilul bolnav. Mi se rupe inima cind il vad ca la virsta de 22 de ani este total dependent de mine, nici din pat nu se poate ridica fara ajutor, in brate trebuie sa il ridic si sa il asez la masa, sa poata minca sau sa il ajut sa se aseze la calculator. Seara ma chinui sa il asez iar in pat si tot asa", povesteste mama cu ochii incarcati de lacrimi.
Haideti sa oferim cite ceva din putinul nostru, sa dam putina bucurie celor ce striga dupa ajutor. Haideti sa facem o minune pentru Mugurel. Puteti contribui donind o suma de bani, cit de mica. Pentru familia Tache conteaza orice banut. Va asteptam astazi la sediul ziarului nostru din strada Mihai Eminescu nr. 56, intre orele 9.30 - 17.00.