Dezbaterile nu sunt "serioase", iar majoritatea cetatenilor nu stie prea bine ce voteaza, "totusi, odata la patru ani se creeaza o veritabila ambianta de sarbatoare". Primariile cheltuiesc brusc o multime de bani pentru tot felul de lucruri, nu neaparat folositoare, dintr-un motiv electoral transparent, dar poate si dintr-un impuls mai putin constient care insereaza viata comunitara în insondabile miscari ciclice. România nu cunoaste traditia carnavalurilor, care coloreaza periodic viata oraselor occidentale, dupa cum nu are nici macar norocul unei sarbatori nationale, asa cum a avut cândva la 10 mai, când sensul politic se putea suprapune, spre bucuria absolut neumbrita a tuturor, peste vechea serbare a renasterii naturii", se arata în comentariul Deutsche Welle.
România sufera de "o criza a sarbatorescului" si atunci "o data la patru ani, parcurile se umplu de flori si fanfare, podurile sunt decorate cu ghirlande, strazile sunt spalate, se inaugureaza piete si stranduri, se taie panglici si peste tot pare sa curga un belsug fara precedent", noteaza DW.
