Din orfelinat, în subsol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Din orfelinat, în subsol

Abandonat într-un orfelinat încă de la naştere, Mihai a crescut printre străini. Nu a simţit doar lipsa dragostei materne, ci şi durerea bătăilor. La vârsta de 13 ani a fost abuzat sexual. Când a împlinit 18 ani a fost reintegrat în familie. "Mi-am regăsit mama, însă, din păcate, este grav bolnavă. Are hepatită C şi este dărâmată. Locuim într-un demisol - eu, mama şi încă cinci fraţi. Tot cu noi stă şi tata, însă el a divorţat de mama. O ducem foarte greu. Subsolul este proprietatea mamei mele. L-a cumpărat după ce i-a fost repartizat de Primăria Sectorului 2, unde a lucrat ca femeie de serviciu", povesteşte Mihai.
Tânărul mai spune că a reuşit să termine şcoala de Arte şi Meserii, apoi a absolvit şcoala Populară de Artă, considerând că are talent vocal. De asemenea, a făcut şi un curs de inspector de resurse umane. "Trăim din 230 de lei, pensia mea de handicap. Eu sufăr de epilepsie şi hipermetropie la ambii ochi. Numai medicamentele, pentru mine şi mama, ar costa peste 1.000 de lei pe lună, de aceea amândoi ne aflăm în imposibilitatea de a urma tratamentele prescrise. Locuim şapte suflete în două camere mici", spune tânărul.
Mihai consideră că din pricina bolii de care suferă, angajatorii se cam feresc să-i ofere un loc de muncă, deşi el îşi doreşte să lucreze. "Aş vrea să muncesc, dar nu găsesc nimic. Acum sunt voluntar în cadrul unui ONG - Asociaţia Europeană pentru Protecţia Omului şi Protecţia Copilului. Am depus, anul trecut, o cerere la Primăria Sectorului 2, pe raza căruia am domiciliul, pentru o locuinţă socială, dar nu am primit încă răspuns. Voi depune şi în acest an una. Ne-ar trebui şi un ajutor social, pentru că trăim de pe o zi pe alta", susţine tânărul.
Cine vrea să-l ajute pe Mihai Căldăraru poate face donaţii în contul RO31BTRL04401201K33658xx, deschis la Banca Transilvania, Sucursala Bucur-Obor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro