La centrul de învăţământ al Universităţii "Spiru Haret" de la Brăila sunt înscrişi aproximativ 3.000 de studenţi, iar directorul centrului, prof. Nicolae Ivaşcu, a declarat că ei nu trebuie să-şi facă nicio problemă. "Specializările facultăţilor sunt acreditate, iar unele au autorizare. Deocamdată, datorită neînţelegerii dintre Minister şi universitate care datează încă din anul 2007 - 2008, în privinţa învăţământului la distanţă, ministerul nu a mai trecut în HG din acest an Universitatea «Spiru Haret», însă lucrurile nu sunt lămurite. Anul trecut a fost un proces între universitate şi minister, care susţine că formele de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă funcţionează ilegal, însă în legile privind acreditarea învăţământului particular se menţionează că nu se autorizează forma de învăţământ, ci specializarea. În primă fază a câştigat ministerul şi de aceea a refuzat să mai treacă universitatea în HG 749, însă o echipă de jurişti a solicitat minsterului să treacă instituţia în actul normativ şi cred că problema se va rezolva în zilele următoare. Din câte ştiu, ministrul Andronescu reproşează universităţii şi faptul că nu a primit specialiştii ARACIS la evaluarea istituţiei, însă nu s-a spus nimic clar deocamdată în privinţa retragerii acreditării sau autorizării. În privinţa numărului de locuri pe care şcolarizează instituţia, mai mare decât cel aprobat de minister, cred că la o instituţie privată ministerul nu ar trebui să stabilească o limită în această privinţă, mai ales că la instituţiile de stat numărul de studenţi este de două trei ori mai mare decât cel alocat", a spus directorul centrului "Spiru Haret", prof. Nicolae Ivaşcu.
Conducerea centrului a mai precizat că nici în cea mai defavorabilă situaţie, dacă se va retrage acreditarea universităţii, absolvenţii nu vor fi afectaţi, pentru că, spun aceştia, legea nu acţionează retroactiv.
Dacă ministerul îşi va păstra poziţia de a lăsa Universitatea "Spiru Haret" în afara HG 749/2009, pe diplomele absolvenţilor nu va mai figura antetul Ministerului Educaţiei, însă nici asta nu pare să-i îngrijoreze pe conducătorii universităţii, care susţin că sunt ţări din UE unde nu există acest minister, pe diplomă figurând doar antetul instituţiei, iar diplomele sunt valabile.