Direcţia Agricolă recunoaşte că are restanţe la plata subvenţiei la motorină | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Direcţia Agricolă recunoaşte că are restanţe la plata subvenţiei la motorină

Conducerea Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila a anunţat, ieri, în şedinţa Colegiului Prefectural că, la finele lunii martie, era la zi cu plata către furnizorii de motorină. "La finele lunii trecute eram la zi cu plăţile. Totuşi, pentru anul curent, în cazul subvenţiei la motorina pentru campania de primăvară, avem 3 solicitări de plată transmise la minister pentru care încă nu au venit banii", a explicat Elena Coman, director executiv adjunct al DADR Brăila. În ceea ce priveşte subvenţiile cu adresabilitate în domeniul irigaţiilor, sursa citată a punctat că dintre cele 98 de organizaţii ale utilizatorilor de apă pentru irigaţii, 95 au depus integral documentaţia pentru a beneficia şi în acest an de sprijinul statului, termenul limită de depunere a dosarelor fiind finele acestei luni.

În acest context, conducerea DADR a punctat că stadiul lucrărilor în campania agricolă este de aproximativ 60% din programul stabilit de producătorii agricoli locali. În plus, Coman a punctat că, spre deosebire de marii fermieri, micii producători, din lipsă de surse de finanţare, nu au aplicat integral tehnologia aferentă înfiinţării culturilor. Cu toate acestea a apreciat că starea culturilor este bună. De asemenea, Coman a atras atenţia asupra importanţei aplicării tehnologiei specifice fiecărei culturi, cu atât mai mult cu cât vremea s-a dovedit a fi capricioasă în această perioadă, cu diferenţe mari de temperatură între noapte şi zi. În plus, specialiştii direcţiei agricole deja discută despre secetă, în contextul în care precipitaţiile în sezonul rece 2008 - 2009 şi în această primăvară au fost neînsemnate cantitativ. Potrivit datelor prezentate de DADR Brăila, la această dată s-au semănat următoarele culturi: 10.783 ha - orzoaică de primăvară, 8.368 ha - floarea-soarelui, 1.341 ha - leguminoase boabe, 135 ha - cartofi, 1.808 ha - plante nutreţ, de unde rezultă un total de 22.730 ha.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro