Aceasta după ce cotidianul nostru a sesizat public situaţia delicată în care Ministerul Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) şi-a pus noii şefi ai deconcentratelor: directori doar cu numele. Practic, din primăvară, de când au fost încheiate procedurile de examinare şi numire a noilor şefi în teritoriu, oamenii nu au avut contract de muncă, întrucât nu le fuseseră trimise contractele de management care sunt asimilate unui contract de muncă. Vina pentru această întârziere a avut-o chiar ministerul, care se pare că a uitat pur şi simplu că mai trebuie parcursă şi această etapă, iar explicaţia dată a fost aceea că semnarea noilor contracte este o procedură de amploare, care necesită timp. Totuşi, reprezentanţii MAPDR au promis că în scurt timp o vor încheia. Iată că deja directorii coordonatori ai instituţiilor descentralizate în plan local ale MAPDR au primit noile contracte şi le-au semnat, aşa cum au dat asigurări reprezentanţii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Brăila.
Reamintim că la finele lunii trecute, se aflau în situaţia de a nu avea contract de muncă directorul coordonator al DADR Brăila Traian Cişmaş şi adjuncţii Isabela Smochină, Marian Vasile, Vasile Olteanu, Rodica Bibicu şi Jenica Georgescu, pentru Inspecţia pentru Calitatea Seminţelor, directorul coordonator Maria Mocanu, pentru Direcţia Silvică, Costică Vicol, pentru Oficiul Judeţean de Consultanţă Agricolă (OJCA) Neculaie Zotoi - director coordonator şi Dan Drăguţa director adjunct, pentru Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Meluţa Drăguţ, iar pentru Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Horia Niţu. De asemenea, şi Elena Coman, director coordonator adjunct al APIA Brăila se afla în situaţia în care nu primise în vederea semnării noul contract de management.