Discutiile de la Geneva pe tema conflictului din Georgia au fost suspendate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Discutiile de la Geneva pe tema conflictului din Georgia au fost suspendate

Discutiile de la Geneva pe tema conflictului din Georgia au fost "suspendate" in urma unor "dificultati de procedura" aparute din prima zi a reuniunilor, au anuntat miercuri organizatorii europeni si din cadrul ONU, citati de AFP.
"Am intimpinat dificultati de procedura, de aceea am decis sa suspendam discutiile din aceasta dupa-amiaza si sa reluam consultarile", a declarat reprezentantul Uniunii Europene pentru aceste discutii, Pierre Morel.
"Scopul nostru este sa reluam discutiile la 18 noiembrie", a precizat el.
Negocierile de la Geneva privind conflictul din Georgia s-au incheiat miercuri fara a se ajunge la organizarea unei intilniri directe intre reprezentantii Rusiei si cei ai Georgiei, anuntase anterior o purtatoare de cuvint a ONU.
Delegatia rusa nu s-a prezentat la sesiunea plenara care a deschis negocierile pe tema Georgiei sub egida Uniunii Europene, ONU si OSCE, a afirmat un membru al delegatiei georgiene.
"Rusii nu au venit la sesiunea plenara programata pentru aceasta dimineata la ora 10.00" (11.00 ora Romaniei), a explicat Serghei Kapanadze la sfirsitul discutiilor.
"Era programat ca cei sase reprezentanti ai partilor sa fie prezenti, insa reuniunea a durat o ora fara participarea rusilor", a adaugat el.
Acestia au venit ulterior si au luat parte la o reuniune informala la care georgienii nu au asistat.
"Au avut loc doua intilniri separate, rusii si abhazii de o parte si georgienii de cealalta parte", a declarat la rindul sau Serghei Samba, ministrul abhaz de externe.
"Nu am ajuns la un acord privind modul de intilnire", a precizat un alt membru al delegatiei abhaze, Viaceslav Srigba.
Seful delegatiei ruse, adjunctul ministrului de Externe Grigori Karasin, a refuzat sa faca vreun comentariu in momentul in care parasea Palatul Natiunilor.
Diplomatii europeni si din cadrul ONU care au organizat reuniunea intentionau sa realizeze primul dialog diplomatic intre rusi si georgieni dupa conflictul din august.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro