Sute de copii alături de părinţi, bunici şi rude şi-au petrecut ziua de ieri pe Faleza Dunării, unde s-au jucat, au participat la concursuri, au cântat şi au dansat până în noapte. Toate acestea, cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, manifestare ce a fost organizată de Direcţia Administraţiei Pieţelor şi Târgurilor, Primăria Brăila, Consiliul Judeţean şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila. Devenit deja tradiţie, de când Simona Drăghincescu, directorul DAPT, a avut iniţiativa organizării unui astfel de eveniment, Carnavalul Copiilor a pornit, sâmbătă, din Bariera Călăraşilor şi s-a oprit în faţa Palatului Administrativ, circulaţia rutieră fiind întreruptă. Caleşti de poveste trase de cai, prinţi, prinţese, îngeraşi, fluturaşi, flori, personaje din basme sau din filmele pentru copii, toate s-au regăsit în coloana care a defilat pe Călăraşi. Din faţa Palatului Administrativ, alaiul a coborât pe Faleza Dunării, unde distracţia a continuat cu multe surprize, concursuri interactive, baloane modelate, picturi pe faţă şi multe altele. Elevii şi preşcolarii din instituţiile de învăţământ brăilene au prezentat pe Esplanadă scurte momente artistice.
De prezentarea momentelor artistice şi de antrenarea copiilor la distracţie s-a ocupat trupa de actori profesionişti "Hai-Hui".
În lumea clovnilor buclucaşi şi a personajelor desprinse parcă din poveste au intrat şi trei adolescenţi brăileni ce compun trupa "Addiction" a Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu". Este vorba despre Alex Muşat, elev al Şcolii "Mihai Eminescu", tobe, Silviu Paraschiv, elev al Liceului "D. P. Perpessicius", chitară solo şi Bogdan Iftode, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci", chitară bass. Ei au încins atmosfera cu melodiile
"Mirage", compoziţie proprie, Master of Puppets şi Enter Sandman, ambele aparţinând trupei Metallica, pentru care au fost răsplătiţi cu ropote de aplauze. După recitalul trupei "Addiction", în scenă a intrat Anca Ţurcaşiu, care a cântat şi încântat brăilenii.
La finalul serii, în jurul orei 22.00, un impresionant foc de artificii a luminat cerul.
