Doar doua farmacii si-au epuizat fondurile pentru medicamente | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doar doua farmacii si-au epuizat fondurile pentru medicamente

In primele sase zile ale acestei luni, doar doua dintre cele 40 de farmacii aflate in relatii contractuale cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate si-au epuizat fondurile alocate pentru medicamente.
Dupa luni la rind in care farmaciile brailene erau luate cu asalt de catre asigurati isi terminau fondurile pentru medicamente gratuite si compensate in doua-trei zile, in prezent situatia pare sa fi intrat pe un fagas de normalitate, inregistrindu-se o imbunatatire a fluctuatiei atit la cabinetele medicilor de familie, cit si in unitatile farmaceutice.
Dupa cum v-am informat, incepind cu luna mai, Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a suplimentat fondurile lunare pentru farmacii cu peste 6 miliarde lei, consumul din ultimele doua luni ridicindu-se astfel la 33 miliarde lei atit pentru mai, cit si pentru iunie. In plus, tot de la 1 mai, lista celor patru boli cronice-hepatice, stari post-transplant, boli psihice si poliartrita reumatoida - s-a extins la 11 afectiuni, pentru care pacientii isi pot cumpara medicamentele necesare in termen de 30 de zile de la prescriere, nemaifiind nevoiti sa se ingramadeasca la farmacii in primele zile ale lunii.
In aceasta situatie sint bolnavii de spondilita anchilozanta, poliartrita psoriazica, cei care au suferit interventii cardio-vasculare cu protezare, dementele, boala GAUCHER, bolile oncologice aflate in tratament adjuvant si accidentele vasculare cerebrale ischemice, in tratament cu clopidogrel. Pentru toate aceste afectiuni sint alocate fonduri speciale, incluse in cele 33 miliarde lei care ajung lunar in farmacii si, dupa cum ne-a asigurat conducerea CJAS, sumele respective ar trebui sa permita onorarea continua a retetelor, pe tot parcursul lunii.
Daca luna trecuta populatia nu a tinut cont de informatiile oferite in acest sens in paginile ziarului nostru si s-a imbulzit, din obisnuinta, sa-si procure medicamentele necesare in primele zile, acum, bolnavii isi pot gasi medicamentele necesare in majoritatea farmaciilor din Braila.
Ieri, dr. Mariana Tarachiu, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, ne-a informat ca, din datele transmise de farmacisti la CJAS, reiese ca doar doua farmacii si-au epuizat fondurile alocate.

Pina la jumatatea lunii, exista fonduri pentru medicamente

Potrivit datelor furnizate de CJAS, pina ieri, doar doua farmacii au anuntat ca si-au epuizat fondurile alocate: COM MEDICA FARM, care a epuizat plafonul pentru bolile acute, dar mai are bani pntru cele cronice si REMEDIA FARM, care si-a epuizat plafonul si pentru bolile acute - pentru medicamentele compensate si gratuite, cit si pentru bolile cronice.
La inchiderea editiei, acestora li s-a mai adaugat una din cele sase farmacii din lantul HEPITES, dar farmacia respectiva mai are inca cinci unitati care elibereaza medicamente.
Din sondajul efectuat, ieri, de redactorii nostri in farmaciile brailene a reiesit ca unitatile respective elibereaza medicamente gratuite si compensate intr-un ritm civilizat, fara cozi interminabile si fara reprosuri din partea asiguratilor.
"Mai avem fonduri si rezistam pina pe 10-15 ale lunii, fara probleme. E din ce in ce mai bine si nu mai avem nici aglomeratia din lunile trecute", sustin farmacistii.
In primele zile ale lunii, bolnavii au continuat insa sa se inghesuie la cabinetele medicilor de familie, pentru a obtine retetele pentru medicamentele gratuite sau compensate. Dr. Dorina Tite, medic de familie si vicepresedinte al Colegiului Medicilor din Braila, ne-a spus ca medicii de familie se confrunta cu probleme tehnice privind aglomeratia, dar ca este sesizabila o imbunatatire a fluctuatiei.
"Nu au aparut nici un fel de modificari privind normele de prescriere a medicamentelor in regim de gratuitate sau compensate, iar noi asteptam vechile norme. Ne cunoastem bolnavii cronici si prescriem retete a caror valoare sa nu depaseasca per total 3,5 milioane lei, iar pentru sume mai mari retetele se prescriu in baza scrisorilor medicale din ambulatorul de specialitate sau din spital, dupa externare, dupa caz", a precizat dr. Dorina Tite.
De aceeasi parere este si dr. Mariana Tarachiu, directorul CJAS, care a subliniat ca exista anumite conditii si reguli la prescrierea medicamentelor, facind referiri la Ordinul 235 privind prescriptiile eliberate de medicul specialist, cu scrisoare catre medicul de familie. "Pentru retetele de medicamente care depasesc 3 milioane lei, medicul de familie trebuie sa faca un referat de justificare, in baza indicatiilor unui specialist, daca boala impune medicatia respectiva. Dar pacientii trebuie sa inteleaga sa nu mai ceara un medicament sau altul, dupa cum au auzit de la altii, pentru ca medicul isi asuma responsabilitatea prescriptiei facute", a concluzionat dr. Mariana Tarachiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro