Doi artişti brăileni premiaţi în Republica Moldova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi artişti brăileni premiaţi în Republica Moldova

În luna iunie, doi artişti plastici brăileni au fost premiaţi la Saloanele Moldovei, ediţia a XXIV-a, fiind aleşi dintre cei 329 de participanţi din România şi Republica Moldova. Este vorba de Gheorghe Mosorescu, preşedintele UAP - filiala Brăila, care a fost distins cu Premiul Muzeului Naţional de Artă al Moldovei pentru lucrarea "Comunicare", şi de Cristian Radu, care a obţinut Premiul Primăriei Municipiului Chişinău, pentru lucrarea "Călătorind prin ceaţă".
În plus, pictorul Cristian Radu, profesor al clasei de pictură şi grafică din cadrul Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu", s-a întors de două zile din Tabăra internaţională de artă plastică şi fotografie "Instantanee medievale", ediţia a IV-a, de la Sighişoara. Participanţii, elevi şi profesori ai şcolilor populare de artă dar şi artişti invitaţi, au luat contact cu motive recurente precum: bolţi, porţi, ziduri fortificate, turnuri, pasaje şi ferestre specifice universului săsesc al Evului Mediu. Schimbul de experienţă în domeniul artelor plastice (pictură, grafică, fotografie) s-a realizat prin interacţiunea elevi-profesori-artişti invitaţi. Vernisajul cu lucrările realizate în tabără, a avut loc la Turnul Fierarilor din Sighişoara, sâmbătă, 12 iulie. Lucrările realizate şi selectate în tabără, vor face obiectul unei expoziţii itinerante, în ţară şi străinătate. De asemenea, cele mai frumoase imagini sunt imortalizate în fiecare an pe materiale promoţionale: calendare (în limbile română, maghiară, engleză) şi cărţi poştale. Două din lucrările realizate de Cristian Radu pe parcursul şederii lui în tabără, "Impresii din Sighişoara 1 şi 2", au rămas, conform regulamentului, în patrimoniul organizatorilor acestei tabere.
Organizatorii taberei au fost Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională şi Educaţie Artistică Mureş, prin secţia Şcolii Populare de Artă Tg. Mureş şi ALZIAR.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro