Doi atleti din lotul Rusiei pentru JO-2008 depistati pozitiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi atleti din lotul Rusiei pentru JO-2008 depistati pozitiv

Atletii rusi Vladimir Kanaikin si Valeri Borchin, candidati la medalii in probele de 50, respectiv 20 km mars, risca sa rateze participarea la Jocurile Olimpice de la Beijing, dupa un control antidoping pozitiv, a precizat, marti, un responsabil din cadrul forului atletic rus, citat de AFP.
"Valeri Borchin si Vladimir Kanaikin au fost depistati pozitiv si este improbabil sa mai poata participa la Jocurile Olimpice", a afirmat un responsabil rus, sub protectia anonimatului.
Un al treilea atlet care concureaza in proba de mars, Alexei Voevodin, necalifiat insa la JO-2008, a fost de asemenea controlat pozitiv, a mentionat aceeasi sursa.
Aceasta este o noua lovitura pentru atletismul rus dupa suspendarea provizorie, in urma cu cinci zile, a sapte atlete ruse din delegatia pentru JO-2008, printre care si semifondista Yelena Soboleva, una dintre favoritele probelor de 800 si 1500 m. Cele sapte atlete au fost suspendate pentru "substituirea frauduloasa a probelor de urina".
Proba de mars este una dintre preferatele sportivilor rusi. Kanaikin, in virsta de 23 de ani, realizase in acest sezon a doua performanta mondiala din toate timpurile pe distanta de 50 km, in 3 ore, 36 minute, 55 secunde, la Cupa Mondiala de la Seboksari (Rusia), in 11 mai. In aceasta proba, Kanaikin a terminat al doilea, dupa compatriotul sau Denis Nizhegorodov, care a corectat cu aceasta ocazie recordul mondial (3.34.14).
Multiplu medaliat mondial la juniori si cadeti, Kanaikin este si detinatorul recordului mondial la 20 km mars (1.17:16), in asteptarea omologarii de catre IAAF a performantei unui alt rus, Serghei Morozov (1.16:43).
Borchin, in virsta de 21 de ani, detine a treia performanta mondiala a sezonului la 20 km mars (1.17:55).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro