Doi români au luat startul în Raliul Dakar 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doi români au luat startul în Raliul Dakar 2015

Raliul raid auto-moto Dakar 2015 a debutat duminică 4 ianuarie, la Buenos Aires, cu doi români la start, Emanuel Gyenes şi Marcel Butuza, ambii la secţiunea moto, potrivit agerpres.ro.
A şaptea ediţie sud-americană a celui mai dificil raliu raid din lume a debutat cu o etapă între Buenos Aires şi Villa Carlos Paz (Argentina), lungă de 833 km la auto, dintre care 170 km probe speciale, iar la moto, camioane şi ATV-uri (quads) 838 km (175 km probe speciale).
La startul cursei au fost prezente 414 vehicule, la clasele auto (138), moto (164), quads (48) şi camioane (64), lungimea totală a traseului fiind de circa 9.200 km, repartizaţi în 13 etape.
Cursa, ajunsă la a 37-a ediţie, se va încheia pe 17 ianuarie, tot la Buenos Aires, după ce va trece prin Argentina, Bolivia şi Chile, va traversa Patagonia, apoi prin cel mai arid deşert din lume, Atacama, va trece peste Anzi, prin zona Salar de Uyuni, cel mai plat loc de pe Pământ, canioane, dar şi prin Pasul San Francisco, dintre Argentina şi Chile, la 4.800 m altitudine.
Anul trecut, Raliul Dakar a fost câştigat de spaniolul Nani Roma (Mini) la clasa auto, în timp ce la clasa moto s-a impus compatriotul acestuia Marc Coma.

Numerele 49 şi 50

Numărul de concurs al lui Mani Gyenes este 49, iar sătmăreanul va rula pe un KTM 450 Rally şi va concura, la fel ca în 2011, la categoria Maraton (riderii de la această categorie nu au voie să schimbe, de-a lungul celor două săptămâni, o serie de componente ale motocicletei, printre acestea aflându-se şi motorul). Tot ca în 2011, mecanicul său va fi Romeo Duicu, primul român care a terminat Raliul Dakar în America de Sud.
În 2012, la ultimul său Raliu Dakar, Gyenes a încheiat pe locul 17 în clasamentul general, după ce în 2011 terminase pe 18.
La secţiunea moto va concura şi Marcel Butuza, care va purta numărul de concurs 50 şi va alerga tot pe KTM. Marcel Butuza a mai concurat la Dakar, în 2007 (ultima ediţie din Africa), dar şi în 2009 şi 2012, în urmă cu trei ani ocupând locul al doilea la categoria maraton (44 la general).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro