La etajul 2 al scării în care locuia amicul său, jandarmul a observat doi bărbaţi care demontau un calorifer. Subofiţerul i-a întrebat pe aceştia ce fac acolo, tinerii spunându-i că sunt angajaţii unei societăţi specializate în domeniu, dar că nu au la ei legitimaţiile de serviciu, fapt ce i-a dat jandarmului de bănuit. În plus, după acea discuţie, Claudiu B. (23 de ani) şi Adrian N. (22 de ani) au încercat să părăsească scara, motiv pentru care jandarmul i-a imobilizat şi a solicitat intervenţia unui echipaj. Celor doi le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, în prezent cercetările fiind continuate de lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Brăila.