Doliu în lumea medicală brăileană | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Doliu în lumea medicală brăileană

Doctorul Victor Lepădatu a încetat ieri din viaţă, la numai 62 de ani. Se pare că acesta a suferit sâmbătă un accident vascular cerebral şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila. Ulterior, starea lui s-a agravat, fiind transportat la Spitalul Municipal Bucureşti, unde a decedat.
O personalitate marcantă în lumea medicală, cu peste 30 de ani de activitate în domeniu, medicul a părăsit această lume, lăsând un mare gol în lumea endocrinologiei. Îndurerat, unul dintre colegii săi, doctorul Ştefan Mihăilescu, l-a descris în câteva cuvinte ca fiind un om deosebit şi un medic de excepţie. "A fost o persoană foarte competentă, optimistă, extrem de binevoitoare cu pacienţii, răspundea la orice oră pentru a le rezolva problemele de sănătate. La fel era şi faţă de colegi, o persoană pe care toată lumea se putea baza. A avut o activitate de peste 30 de ani în Spitalul Judeţean Brăila. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", ne-a declarat dr. Ştefan Mihailescu. De menţionat că Victor Lepădatu era membru în cadrul Colegiului Medicilor din Brăila. De asemenea, în urma alegerilor locale din 10 iunie, acesta obţinuse şi funcţia de consilier în cadrul Consiliului Judeţean. Colegul său de partid, Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, consideră că este o mare pierdere atât pentru judeţ, cât şi pentru Spitalul Judeţean. "Noi suntem alături de familie, este o pierdere grea pentru Spitalul Judeţean. Era un apropiat al meu, un adevărat specialist, credeam mult că vom face împreună spitalul clinic. Acum trebuie să o luăm de la capăt. E o pierdere grea pentru noi, nu mă aşteptam ca de sâmbătă până astăzi (n.r. ieri) să decedeze. Aşa e viaţa, din păcate. Dumnezeu să-l ierte!", a spus liderul PSD Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro