La locul indicat s-au deplasat poliţişti din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, care, împreună cu agenţii de la Postul de Poliţie Comunală Cireşu, l-au identificat pe suspect. Este vorba despre un bărbat de 62 de ani, din satul Batogu, care deţine legal arma de vânătoare, de calibru 12x2 mm. În cauză s-a întocmit dosar penal, conform prevederilor Legii 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, iar arma de vânătoare a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor.