Două cutremure în Pacific, de 6,9 şi 7,9 grade | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două cutremure în Pacific, de 6,9 şi 7,9 grade

Alerta de tsunami, emisă imediat după producerea cutremurului pentru Alaska şi Coasta de Vest a Canadei, dar nu şi pentru Hawaii, a fost anulată.
Potrivit USGS, cutremurul a avut loc la ora 20.53 GMT (23.53, ora României), la 24 de kilometri sud-est de insula Little Sitkin, în Alaska. USGS a anunţat iniţial că seismul a avut magnitudinea de 8.
Epicentrul s-a situat la o adâncime de 114,4 kilometri, potrivit experţilor americani. Cutremurul a fost urmat de o serie de replici, dintre care una cu magnitudine de 6. Nicio pagubă majoră nu a fost constatată.
"Nu a existat o reacţie de panică", a relatat pentru AFP Layton Lockett, un oficial al oraşului Adak, după ce a dat alarma pentru evacuarea a aproximativ 150 de persoane din zonele de coastă.
De asemenea, un cutremur cu magnitudine de 6,9 a avut loc în largul insulelor Kermadec, din Noua Zeelandă, a anunţat, luni, Institutul american de geologie (USGS), precizând că nu există risc de tsunami, relatează AFP, citat de agerpres.ro.
Cutremurul, iniţial anunţat cu o magnitudine de 7,2, a avut loc la ora locală 07.19 (22.19, ora României), la 73 de kilometri sud-est de insula Raul, potrivit USGS.
Epicentrul s-a situat la o adâncime de 20 de kilometri, a precizat institutul american, care anterior a anunţat o adâncime de 30 de kilometri.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro