Două explozii puternice s-au produs la o rafinărie din Croaţia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două explozii puternice s-au produs la o rafinărie din Croaţia


Exploziile, a căror origine este necunoscută deocamdată, au provocat un incendiu care a fost stins în cursul nopţii, potrivit sursei menţionate. Focul a cuprins o unitate de tratare a petrolului. "Unitatea nu era în funcţiune de patru zile, dn cauza unor probleme tehnice şi cred că pagubele nu vor fi foarte importante", a declarat directrorul rafinăriei, Damir Butkovic, pentru ediţia online a cotidianului Vecernji List.
Rafinăria din Sisak, situată la 50 de kilometri sud de Zagreb, este una dintre cele două deţinute de compania croată INA, în care compania ungară de gaze şi petrol MOL este principalul acţionar, cu 47,16% din acţiuni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro