Două zile de grevă la metroul din Londra | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Două zile de grevă la metroul din Londra

Zeci de staţii de metrou vor rămâne închise în perioada grevei, în principal pe Central Line, care traversează centrul capitalei britanice de la vest la est.
Pentru a minimaliza perturbările de trafic, autorităţile au luat decizia de a pune la dispoziţia călătorilor încă aproximativ o sută de autobuze.
Două sindicate - Rail, Maritime and Transport union (RMT) şi Transport Salaried Staffs Association (TSSA) - se află la originea acestei acţiuni sociale, organizate în semn de protest faţă de închiderea mai multor ghişee.
În cazul în care părţile nu vor ajunge la o soluţie, o altă grevă de 48 de ore este prevăzută pentru săptămâna viitoare.
Aproximativ trei milioane de călători beneficiază în fiecare zi de serviciile metroului din Londra.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro