Drumarii din Vrancea le dau lectii drumarilor braileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Drumarii din Vrancea le dau lectii drumarilor braileni

Soferii acorda o bila neagra si una alba Sectiei Drumuri Nationale Braila. Bila neagra e pentru felul cum s-a actionat pentru deszapezire pe drumul national 23 Braila-Focsani. "Marti, 8 ianuarie, am plecat spre Iasi. De la iesirea din Braila pina la limita cu judetul Vrancea am facut vreo doua ore, fiindca soseaua era acoperita cu zapada tasata si se circula foarte greu. Deja ma impacasem cu gindul ca o sa fac vreo 7 ore pina la Iasi. La limita de judet, insa, am avut surpriza sa constat ca, acelasi drum, in partea administrata de Vrancea este curat-curat, fara nici un fir de gheata sau zapada pe carosabil. Era o diferenta uriasa intre cum arata soseaua in judetul Braila si cum arata in judetul Vrancea. Cind vezi asa ceva, iti pui intrebarea: oare ce au ei in plus, iar noi nu avem?", ne-a declarat soferul brailean Vali I. Reporterul nostru s-a deplasat, ieri, pe drumul in cauza si a constatat ca, intre Braila si Maxineni, inca nu se curatase toata zapada de pe carosabil, insa de la Maxineni pina la limita de judet soseaua era curata. Reamintim ca Doinita Corban, seful Sectiei Drumuri Nationale Braila, ne-a declarat, in urma cu doua zile, ca mai multe utilaje de interventie inchiriate de la o firma din Giurgiu s-au defectat si n-au putut fi folosite dupa ultima ninsoare. Acest aspect ar putea explica randamentul mult inferior fata de cel al colegilor din judetul Vrancea, in ceea ce priveste DN 23.
Trebuie spus, insa ca pe DN 22B (digul Braila-Galati), portiunea administrata de Sectia Drumuri Nationale, mai exact de la limita municipiului Braila pina la limita municipiului Galati, era evident mai bine curatata decit portiunea de dig aflata in grija municipalitatii brailene. Acest aspect ne-a fost semnalat de mai multi soferi. "Pina la indicatorul de iesire din municipiu, pe sosea e zapada, dincolo de indicator drumul este uscat", ne-au spus conducatorii auto care ne-au contactat la redactie. Acestia s-au plins ca nici pe strazile din municipiu nu prea se cunostea ca s-a actionat pentru deszapezire. Conducerea Directiei de Administrare si Gospodarire Locala spune insa, ca toate firmele contractate pentru deszapezire, mai exact cei trei operatori de salubritate - "Eco", RER si "Braicata" - au avut utilaje pe traseu. "Chiar si marti seara s-a iesit cu doua utilaje cu lama, care lucrau in tandem, pe mai multe strazi din municipiu. Acestea au indepartat crusta de gheata, pentru ca zapada sa se poata macina, iar in seara asta (ieri seara n.n.) se va iesi pentru indepartarea zapezii framintate de traficul de peste zi", ne-a explicat Dan Apostol, directorul DAGL.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro